Actualitate

Procurorii au destructurat o schemă frauduloasă de spălare a banilor. PA: Suspecții ar fi obținut  ilegal suma de cel puțin 5 milioane de lei

Procuratura Anticorupție (PA) anunță că ieri, 26 iunie, au efectuat percheziții în peste 10 locații, în cadrul unui dosar penal pornit pe faptul spălării banilor. Astfel, în urma acțiunilor, procurorii au reținut o persoană pe un termen de 72 de ore și au ridicat mai multe documente, suporturi tehnice de stocare a informațiilor, ștampile și alte obiecte care au legătură cu dosarul penal investigat, trasnmite Zdg.md.

Conform oamenilor legii, prin această metodă, într-o perioadă de un an și jumătate, suspecții ar fi obținut  ilegal suma de cel puțin 5 334 907 lei.

Potrivit PA, mai multe persoane din raza municipiului Chișinău ar fi pus la cale și ar fi creat o schemă frauduloasă de legalizare a mijloacelor financiare obținute din surse ilicite de venit.

„În acest sens, aceștia ar fi creat și înregistrat mai multe persoane juridice pe fondatori diferiți, companiile însă erau gestionate de fapt de una și aceiași persoană, acestea având adrese comune la subdiviziunile în care își desfășoară activitatea, fiind amplasate pe 3 adrese în municipiul Chișinău.

În continuare, banii uneia din aceste companii care presta servicii IT, proveniți din evitarea achitării taxelor și impozitelor la stat, precum și din tranzacții fictive încheiate cu alte entități juridice, sub pretextul prestării acesteia de către alte companii implicate în această schemă prejudiciabilă a serviciilor de vulcanizare, de ornamentare și de altă natură, erau transferate fictiv între persoanele juridice investigate, astfel banii respectivi erau introduși ulterior în circuitul legal”, menționează Procuratura.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *