Actualitate

Procurorii DNA cer control judiciar pentru Elena Udrea, de teamă să nu fugă iar din țară înaintea deciziei Înaltei Curți

DNA cere instanței să îi interzică Elenei Udrea să plece din România, după condamnarea de acum două zile, la opt ani de detenție. Solicitarea va fi discutată vineri, 5 martie, de judecătorii Curții de Apel București, informează Digi24.

Cererea formulată de procurorii de la DNA vine după ce Curtea de Apel București a condamnat-o la începutul săptămânii pe Elena Udrea la 8 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită și spălare de bani.

Solicitarea este fundamentată în primul rând pe istoricul fostului ministru al Dezvoltării, care, înainte ca Instanța Supremă să se pronunțe definitiv în anul 2018 în dosarul „Gala Bute” a plecat din țară, fiind ulterior dată în urmărire internațională.

A fost depistată în Costa Rica, unde a stat două luni în arest, înainte ca în urma unei decizii a CCR să-i fie anulată condamnarea definitivă din țară. Udrea a fost apoi eliberată, pentru ca după câteva luni să revină în România, unde, din informațiile noastre se află și în prezent.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *