Proprietățile miraculoase ale vinului cu pătrunjel sau pelin
Ţăranii nu ştiau proprietăţile ştiinţifice ale vinului, dar i-au observat efectele. De aici şi expresiile potrivit cărora vinul este «laptele bătrânilor» sau «toiagul bătrâneţilor», licoarea având efecte benefice în special către vârsta senectuţii.
Vinul cu pătrunjel, bun pentru inimă
Prin observaţii empirice asupra naturii, ţăranii au pus la punct reţete de medicamente pe bază de vin. Una dintre ele era vinul cu pătrunjel. Un litru de vin se punea la fiert cu 300 de militri de miere din 10 fire de pătrunjel. Amestecul era apoi lăsat la macerat 10 zile şi se consuma dimineaţa, pe stomacul gol. „Mărturiile consemnate de surse istorice arată că acest vin cu pătrunjel era folosit nu doar pentru prevenirea bolilor de inimă, ci şi pentru tratarea lor, atât vinul, cât şi pătrunjelul fiind cunoscute pentru astfel de efecte. Recent, au existat discuţii potrivit cărora fierberea mierii produce un amestec toxic, însă din discuţiile pe care le-am avut cu apicultori cu tradiţie, a reieşit că fierberea cel mult diminuează efectele mierii“, a explicat, pentru adevarul.ro, Emilia Savelovici, muzeograf.
Rețete de pe vremea lui Hipocrate
O altă reţetă era cea de vin cu mentă, produsă similar, cu adaos de 10 fire de mentă. Era folosită pentru astm, bronşită acută şi pneumonii, după ce oamenii au observat că planta medicinală avea un rol important în uşurarea respiraţiei. Astfel de reţete, pe bază de vin şi diverse ierburi, inclusiv menta, au rămas şi de la Hipocrate, cel mai vestit medic al Greciei Antice.
Vinul-pelin, bun după 40 de ani
O altă reţetă care se fabrică şi în zilele noastre este vinul pelin. Cu o aromă inconfundabilă, extrasă din planta medicinală, vinul pelin este foarte bun pentru bolile de sânge, anemii, debilităţi fizice şi, în general, carenţe de vitamine ale organismului.
Pe lângă resveratrol, molecula ce prelungeşte durata de viaţă a organismelor, în vin sunt şi 24 de elemente, inclusiv mangan, zinc, rubidiu, fluor, vanadiu, iod, titan, cobalt etc. Consumul trebuie să fie moderat şi recomandat, în special după 40 de ani, cel mult două pahare pe zi bărbaţii şi un pahar femeile.
Sursa: doctorulzilei.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!