Proteste cu sânge în penitenciare

Pacienţii s-au mutilat cu o lamă de la aparatul de ras. „Sunt obiecte de igienă şi deţinuţii au dreptul la ele”, a spus responsabila de activitatea curativă, maior de justiţie Mihaela Manea. „Nu e singurul caz în care deţinuţii protestează în acest mod. Ei mai înghit tot felul de metale şi obiecte. Astfel, ei protestează împotriva regimului de detenţie, care nu permite utilizarea telefoanelor mobile. Sunt şi pacienţi care doresc să vină la noi pentru a se întâlni cu deţinuţi din alte penitenciare şi găsesc motive pentru a fi internaţi în spital”, afirmă Mihaela Manea, adăugând că în cazul în care deţinutul refuză să primească ajutorul medical, medicii au dreptul, potrivit legislaţiei, să intervină doar dacă pacientul se află în stare critică.

A ţinut greva foamei până a murit

Locotenent-major de justiţie Miroslava Catan-Ciobanu, medic în Secţia boli interne din cadrul aceleiaşi instituţii, mi-a spus că unii pacienţi ţin greva foamei protestând până şi împotriva faptului că se află în penitenciar. „Am avut un pacient care a ţinut greva foamei foarte mult timp, n-a renunţat nici chiar atunci când a fost depistat cu bacilul tuberculozei. Din păcate, povestea are un final nefericit, pentru că el a murit”, a spus ea.

O colecţie de obiecte înghiţite de deţinuţi

Şeful Secţiei chirurgie, maiorul de justiţie Sergiu Ciobanu (foto), a menţionat că ştie cum să găsească limbaj comun cu deţinuţii din penitenciar. „Eu le spun: statutul de deţinut e pentru procurori şi judecători, iar pentru noi sunteţi pacienţi. Şi atunci discuţia devine mai calmă. În acest penitenciar facem operaţii de urgenţă, dar şi planificate. În cazul în care nu ne descurcăm, apelăm la ajutorul colegilor din spitalele Ministerului Sănătăţii – Spitalul Clinic Republican sau Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină de Urgenţă”, spune Sergiu Ciobanu. El activează în calitate de medic în penitenciar de opt ani şi jumătate. L-am rugat să-mi povestească cel mai interesant caz din practica sa. „Deţinutul X, în vârstă de 27 de ani, a venit la noi cu un tablou clinic de apendicită acută. Am intervenit, dar ce am găsit nu corespundea cu ceea ce numim noi apendicită acută. În abdomenul lui am găsit o mină (cilindru subţire de granit din interiorul creioanelor sau pixurilor – DEX). Atunci, am făcut incizia mai mare şi am depistat două găuri în stomac. În perioada postoperatorie l-am întrebat pe deţinut de unde are acest obiect în stomac. El şi-a amintit că a înghiţit mina în anul 1994. Operaţia a avut loc în anul 2007, adică 13 ani de zile pixul a stat în tubul digestiv. Acesta a perforat duodenul, a trecut pe lângă vasele mari – aorta şi vena cavă -, ca până la urmă să intre în cavitatea abdominală liberă şi să facă un tablou clinic de peritonită. Avem şi o colecţie”, glumeşte medicul, arătându-mi „o mică parte din ea”. „După cum vedeţi, deţinuţii înghit orice: cozi de linguri, fragmente din instrumente pentru tăiat metalul, o bucată din armătură, un cuţit. Mai avem şi un boţ de metal, tot din stomac scos. Ei le înghit simplu – fac flexiunea maximă a capului şi înghit. Ca la circ”, mi-a spus chirurgul, menţionând că motivele acestor proteste sunt diverse: probleme de judecată, relaţiile interpersonale cu alţi deţinuţi etc. „Cazul care s-a întâmplat în această dimineaţă este tot un fel de reacţie de protest la nemulţumirea lor. Acum avem 31 de pacienţi, femei şi bărbaţi, cu vârste diferite, începând de la minori de 15 ani şi terminând cu un bătrânel de peste 75 de ani”, remarcă chirurgul.

„Ardere profesională”

Şefa Secţiei boli infecţioase, căpitan de justiţie Diana Boţan, a declarat că bolnavii pot fi conflictuali atunci când li se spune că suferă de o maladie gravă, cum ar fi tuberculoza sau, mai ales, HIV/SIDA. „În general, nu sunt semne de agresiune din partea lor. Cu fiecare pacient bolnav de HIV se comunică în parte despre căile de transmitere, măsurile de protecţie, dar şi despre faptul că trebuie să informeze soţul, soţia sau concubina, pentru ca aceştia să meargă la medic şi să facă investigaţiile respective. Dar ei nu respectă aceste restricţii. Este dificil pentru ei atunci când află asemenea informaţii. La acest capitol, ar avea nevoie şi de asistenţă psihologică”, susţine medicul. Potrivit ei, unii deţinuţi refuză să se trateze, pentru că „nu simt boala şi nu au dureri”. „Îi convingem câte două-trei ore, ca, până la urmă, tot să nu fie de acord”. Medicii au numit acest insucces „ardere profesională”.

E complicat, dar nu imposibil

De la stânga la dreapta: medicul Secţiei boli interne, locotenent-major de justiţie, Miroslava Catan-Ciobanu, şefa Secţiei boli infecţioase, căpitan de justiţie Diana Boţan, medic fiziolog, căpitan de justiţie Silvia Râmbu, şeful-adjunct interimar pe activitatea curativă, maior de justiţie Mihaela Manea

 „Aici, medicii activează într-o atmosferă negativă. Este destul de complicat să lucrezi în penitenciar. Oamenii nu sunt cooperanţi. Îmi pare straniu ca unui om să i se ofere tratament gratis, iar el să nu accepte, fără a avea un motiv întemeiat”, reiterează maiorul de justiţie Mihaela Manea, adăugând că există şi persistă permanent un pericol, de aceea lucrătorii medicali sunt păziţi de un serviciu special.

În Penitenciarul nr. 16 sunt şapte secţii clinice şi una de diagnostic, în care lucrează 194 de persoane, dintre care 99 de femei. „Uneori, o doamnă îi pune mai bine la punct pe pacienţii noştri decât un bărbat”, afirmă Mihaela Manea.