Actualitate

Protestul din Bucureşti, văzut din dronă (FOTO)

Protestul organizat pe rețelele sociale a venit la patru zile de la incendiul din club Colectiv, în care au murit 32 de tineri, iar peste 140 au fost răniți.La București protestul a adunat peste 15.000 de participanți, în principal tineri.

Deși programat inițial să se desfășoare la Universitate, protestul s-a mutat apoi la Palatul Victoria, la Palatul Parlamentului și în fața Primăriei sectorului 4.

O parte dintre miile de manifestanți a mers și la clubul Colectiv, pentru a aduce un omagiu celor care și-au pierdut viața în incendiul de la sfârșitul săptămânii trecute.

În drum, ei au trecut pe lângă Patriarhie, manifestându-și revolta față de poziția Bisericii Ortodoxe Române după incendiul de la Colectiv.

Pe tot traseul manifestanții au scandat ”Nu plecăm până nu plecați", "Demisia, demisia", "Solidaritate", "Piedone nu uita, a venit și ziua ta!", ”Colectiv”, ”Vrem dreptate”, ”Asasinii”, ”Rușine, rușine să vă fie”, ”Hoții”, ”Nu aveți coloană decât oficială”, ”O dorință sinceră — România liberă”, ”Până ieri am tăcut, de azi încep să urlu” , au purtat pancarte pe care se putea citi "Noi suntem generația care schimbă istoria!", "Corupția ucide!", "Parchetul: cauza incidentului este numărul mare de oameni din club. Piedone scapă! ISU scapă! Oprea scapă! Toți scapă?", "Bunicii la război, părinții la Revoluție, este rândul nostru" și au fluturat steaguri tricolore.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *