Putin amenință: Dacă Kievul respinge propunerile privind gazele, relațiile dintre noi se vor schimba

”Rusia duce negocieri în mod transparent și deschis. Eu cred că propunerile noastre sunt mai mult decât ca între parteneri, fiind destinate să sprijine economia ucraineană într-un moment dificil pentru ea”, a declarat Putin, într-o reuniune cu membri ai guvernului rus, informează Ria Novosti.
Rusia a propus Ucrainei aceleași condiții de preț la gaze ca în perioada președintelui Viktor Ianukovici: reduceri la prețul contractual și un preț final de 385 de dolari pe mia de metri cubi de gaze.
‘În cazul în care propunerile noastre vor fi respinse, înseamnă că vom trece într-un stadiu complet diferit. Dacă va fi așa, atunci vom trece într-o altă dimensiune. Nu este opțiunea noastră, nu noi o dorim’, a afirmat șeful statului rus, în opinia căruia Kievul, cerând reducerea prețului la gaze în schimbul rambursării plății la gazele consumate, împinge deliberat situația în impas.
Menționăm că, Ucraina a respins miercuri prețul de 385 de dolari pe mia de metri cubi oferit de Moscova la livrările de gaze, cea de-a șasea rundă a negocierilor tripartite UE-Rusia-Ucraina încheindu-se fără niciun rezultat.
sursa: agerpres.ro