Putin i-a invitat pe ucraineni să-și ia „rablele de nave” din Crimeea
„Partea ucraineană a ridicat în mod repetat problema returnării tehnicii militare din Crimeea. Suntem pregătiți sa continuam cu acest proces, sa transferam navele militare Ucrainei, tehnica de aviație, vehiculele blindate“, – a spus Putin, citat de „Interfax“.
El a menționat totodata „starea deplorabila” a echipamentelor militare ucrainene. „Practic asa am gasit-o – de-a lungul anilor nimeni, desigur, nu a avut grija”, a spus președintele.
Potrivit lui Putin, este vorba despre zeci de nave de război, zeci de avioane. „În ceea ce privește navele, cred că ar fi mai bine să vină și să le ia militari ucraineni, suntem gata să îi ajutăm să le transporte la Odesa”, a spus șeful statului rus.
În mod separat, președintele a atras atenția asupra cantității semnificative de muniție rămasă pe peninsulă. El a precizat că muniția nu poate fi transportată, ”este prea periculos și trebuie distrusă la fața locului”.
„Suntem gata să invităm soldații ucraineni sa participe la distrugerea muniției”, a concluzionat Putin.
Comandantul marinei ucrainene, Igor Voroncenko, a declarat că problema returnării navelor din Crimeea „necesită examinare prudenta”. „Ca nu cumva sa ajungem, așa cum se spune, o carte de schimb”, a adăugat Voroncenko, citat de TASS.
În același timp, el a subliniat că în Crimeea au ramas opt nave de război si doar una avea nevoie de reparații la motoarele principale: „Ceea ce spun ei că sunt rable este neadevărat”.
Potrivit lui Voroncenko, armata rusa a ocupat baze militare în Crimeea unde au ramas blindate de lupta a infanteriei pentru două batalioane și „erau toate in stare buna”. În plus, pe peninsulă mai erau „două batalioane de tranportoare blindate, șapte divizioane de artilerie și patru baterii de mortiere”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!