Putin vede paiul din ochiul altuia: „Strategia americană de apărare este una agresivă”
Fiind singurul sef de stat din Europa care menține trupe pe teritoriul altor țări fără acordul guvernelor acestora (ocupatie militara de facto- n.r.), situatie recunoscuta de o recenta rezolutie ONU, Vladimir Putin se plange ca strategia de aparare a SUA are ”fără îndoială, un caracter ofensiv” în ”limbaj diplomatic”.
”Dacă trecem la termeni militari (putem spune că) ea are fără îndoială un caracter agresiv”, a declarat Putin în timpul unei reuniuni cu oficiali ai armatei ruse, difuzată în direct la televiziunea publică.
De asemenea, Putin a afirmat că Rusia trebuie să fie „un lider absolut” în crearea unei armate de generaţie nouă, pentru a-şi putea asigura suveranitatea şi o politică externă independentă.
„Rusia trebuie să fie printre ţările-lider, iar în unele domenii un lider absolut în crearea unei armate de nouă generaţie”, a afirmat Putin.
Potrivit liderului rus, Federaţia Rusă nu se va angrena într-o cursă a înarmării, ci va avea succes datorită unor decizii inteligente. „Nu ne vom angrena într-o cursă a înarmării, inutilă şi care să ne epuizeze economia, nu vom face în niciun caz acest lucru. Şi atunci, pe ce ne vom baza noi în soluţionarea obiectivelor în domeniul apărării şi securităţii? Răspunsul este foarte simplu: pe creier, pe intelect, pe disciplină şi bună organizare”, a subliniat Putin cu încredere.
Totodată, el şi-a exprimat exprimat dorinţa ca peste trei ani de zile armata rusă să fie dotată în proporţie de 70% cu arme noi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!