Pentru prima dată, un ex-premier este reținut și arestat riscând să stea ani grei la închisoare.

Criza

Primul pas spre distrugerea alianței a avut loc în anul 2013, când Vlad Filat a rupt în două fracțiunea Partidului Liberal prin formarea PLR. Atunci s-a pus baza actualei crize, salvarea a venit din campania electorală care a urmat în 2014, care a mai „domolit” un pic „măcelul” de astăzi. Păstrarea lui Leancă în funcția de premier a fost făcută atunci exclusiv din rațiuni electorale.

În timpul campaniei de anul trecut, PLDM promitea alegătorilor că, în schimbul votului, vor menține „vectorul” european și-l vor vota pe Leancă premier. Deși acesta are și partea sa de responsabilitate pentru cele întâmplate în sistemul bancar, este totuși unicul politician local, cunoscut și respectat în capitalele occidentale. După ce s-au văzut în Parlament, PLDM-ul l-a scos pe Leancă din joc și a votat o conducere a Parlamentului și un Guvern (Gaburici, care n-a rezistat prea mult) alături de Voronin și PDM. Atunci s-a surpat orice fundament al integrării europene. Deși Gaburici ar fi putut fi un premier mai „independent” decât a fost vreodată Filat, Leancă sau Streleț, problema nu era în persoana sa, ci în marea minciună spusă de PLDM și PDM în campanie despre „premierul Leancă” și „integrarea europeană” urmată de votul negociat în secret cu Voronin și PCRM.

Cum reacționează Bucureștiul?

România încearcă să reacționeze, dar are puține atuuri. Băsescu a ciocnit pahare cu vin cu așa-numitul, atunci, „european” Voronin (decembrie 2005). Același Băsescu l-a susținut ulterior pe Ghimpu, care a dovedit că nu este un veritabil lider național, ci un demagog. Iohannis a fost folosit și el de Filat pe post de mascotă și s-a lăsat convins în toiul campaniei, să vină la sediul PLDM și să facă câteva poze alături de ex-premierul RM, reținut astăzi și acuzat că ar fi primit mită de sute de milioane de dolari. Ponta a călcat pe aceeași greblă a inexistenței unei politici clare a statului român față de ex-provincia Basarabia, actuala, așa-numita, Republica Moldova, și se întâlnește constant cu cei mai românofobi exponenți ai puterii de la Chișinău, M. Lupu sau D. Diacov.

Resetare

Bucureștiul are nevoie urgentă de o resetare a relațiilor cu RM. Nu este normal ca sub masca „integrării europene”, ei să susțină forțe românofobe și xenofobe. Eșecul este evident și oricât ar fi încercat Băsescu să spere că Voronin este european, lupu-și schimbă părul, dar năravul ba! Oricât ar fi vrut să creadă domnul președinte Iohannis că Filat ar fi „proeuropean”, recentele discuții cu primarul de Orhei, obligă Bucureștiul să iasă din retorica anilor precedenți care denotă inexistența unei politici externe clare față de RM. Această politică externă inexistentă se observă nu doar față de Moldova, dar și față de întregul spațiu estic. Care este politica României față de Ucraina, care timp de câțiva ani, dintr-un aliat al F. Ruse, a devenit dușmanul ei numărul unu? Care este politica României față de F. Rusă, care deși este sancționată de UE, primește o susținere incredibilă din partea diverșilor funcționari de rang înalt de la Bruxelles care cer „reîncălzirea relațiilor”?

Quo vadis?

Fără a identifica o politică vizibilă față de realitatea complexă a proceselor din estul Europei, Bucureștiul va continua să mizeze pe non-soluții și va eșua. Este evident că Ucraina și Rusia nu reprezintă doar problema României, ci și a UE, NATO, nu același lucru îl putem afirma și despre RM. Pentru birocrații europeni, RM este ultima preocupare, deoarece așa-numita poveste de succes, le crea și lor probleme. Avansul RM spre UE, nu este prea bine privit de șefii de campanie electorală din mai multe state europene, care nu vor să dea explicații alegătorilor ce caută un stat din est, integrat în UE. Eșecul actualului sistem politic din RM le oferă multora un pretext perfect să scape de a mai oferi „perspective clare de integrare” pentru Chișinău. Bucureștiul are obligație politică nu doar față de UE și NATO, dar și față de alegătorii și plătitorii de taxe, să înceapă un proces neplăcut de reevaluare a politicii față de RM, care trebuie să devină o prioritate externă. Fără o reevaluare cinstită a lucrurilor bine realizate aici, dar și a greșelilor, nu se vor putea găsi acele soluții pentru a nu mai susține oligarhii românofobi care au compromis aproape integral întregul concept de „integrare europeană”.

Este o naivitate, care denotă neînțelegerea proceselor ce au loc în RM, să afirmi că „Putin revine în Moldova”. Sistemul oligarhic are un simț de autoconservare incredibil, care este gata să spună și să facă orice, dar să fie lăsat în pace. El va spune la Moscova, că este anti-București, la București, că este proeuropean, iar la Bruxelles că este antiunionist, doar pentru a-și menține actualul status quo, care-i permite să facă orice dorește, fără repercusiuni. Dacă Bruxelles-ului și Moscovei le este indiferentă soarta RM, Bucureștiul trebuie să se trezească urgent din „somnul cel de moarte” și să-și reseteze o agendă cât mai curajoasă, pentru a duce RM acolo unde-i este locul.

Tinerii, unica speranță…

Fiind la summitul PPE de la Madrid, Băsescu, fiind întrebat cine ar trebui să conducă RM, a declarat: „Țara ar trebui condusă de generația asta tânără care iese în stradă și spune că vrea unirea cu România, de exemplu”. Să admitem că, printr-un efort colosal, acești tineri reușesc să ajungă pe culoarele puterii din RM. Cu cine vor discuta ei la București? Cu cei care au ciocnit vin cu Voronin? Cu cei care îi făceau PR lui Filat sau cu cei care îi validează ca „politicieni” pe românofobii și șovinii din politica autohtonă?

Quo Vadis* – O întrebarea retorică pe care Sfântul Petru o adresează lui Iisus Hristos, pe care îl întâlnește când pleacă din Roma: „Quo vadis, Domine ?” („Încotro, Doamne?”), la care Sf. Petru a replicat: „Romam eo iterum crucifigi” („Merg la Roma să fiu crucificat”).