Prea ne-am obişnuit cu neobişnuitul. Am devenit în timp martori pasivi ai unor situaţii cruciale şi nu reacţionăm deloc, ci acceptăm zilnic tot ce ne este dat să vedem în jur, fără să dezaprobăm ceea ce nu suntem gata să catalogăm ca fiind normalitate. Normalitatea a căpătat o imagine sinistră şi pentru Tudor Pânzari, protestatarul nevăzut şi neauzit de autorităţile moldovene. Îl cunosc nu doar oamenii care trec zilnic prin faţa Casei Guvernului şi se uită lung la tricolorul arborat pe bojdeuca în care trăieşte deja de aproape doi ani. Unii, mai omenoşi, îi mai lasă nişte lei pentru pâine. Îl cunoaşte bine mass-media de la noi, dar şi guvernanţii, la ale căror uşi bate de atâta amar de vreme pentru dreptate. Am bătut şi noi, dar nu ni s-a deschis… Între timp, Tudor Pânzari moare de foame şi de frig în faţa Guvernului, pentru a doua iarnă consecutiv, iar avocatul lui adună dovezile tratamentului inuman, practicat de statul R. Moldova pentru CEDO…
Beau medicamentele celor care nu vor să le ia…
În timp ce noi ne strângem cojoacele, ne plângem că-i frig în apartamente, că e gunoi în scara blocului etc., Tudor Pânzari, dormind pe asfalt, îşi pregăteşte pentru iarnă coliba improvizată din faţa Guvernului – câţiva pereţi din lemnul luat de la gunoi prin care şuieră vântul, fără lumină, fără pic de căldură. Dacă pentru iarna trecută n-a fost bine pregătit, acum se străduieşte să mai adauge o bucată de lemn, poate o uşă, să aducă nişte cuverturi, doar-doar să-i fie mai cald. „Iată, am găsit nişte lemn mai bun. Am găsit chiar şi o uşă de la nişte oameni care au făcut reparaţie în casă. Voi pune-o la apartamentul pe care trebuie să-l primesc”, ne spune Tudor Pânzari, care tot trebăluieşte pe lângă „gospodărie”, cu un ciocan şi nişte cuie în mâini.
Îl revăd după un an de zile în aceleaşi haine – le ţin minte bine (TIMPUL a mai scris despre protestatarul din faţa Guvernului în data de 7 decembrie 2010, „Dacă o fi să mor de frig, o să mor aici, nu am altă soluţie”). Haina e deja ponosită de atâta purtat, iar pantofii sunt rupţi la călcâie. Când m-am dus la el, era deja trecut de ora mesei. „De unde luaţi de mâncare şi medicamente?”, îl întreb. „Astăzi încă n-am mâncat nimic”… Cu medicamentele e şi mai greu. Caută pe la spitale oameni care refuză să le bea, în ciuda recomandărilor medicilor… Alteori, spune el, mai apelează la Serviciul de Urgenţă. Apoi ne întreabă: „Ce medicament vă permiteţi să cumpăraţi cu nouă lei?”. Aceasta este suma pe care o primeşte lunar de la Ministerul Apărării pentru că a luptat în războiul de pe Nistru.
M-am uitat la oamenii care sărbătoresc
Dacă în timpul vizitei vicepreşedintelui american, Joe Biden, şi de Ziua Independenţei autorităţile au reuşit să-i demoleze „casa”, trimiţându-l cu forţa la Centrul de triere, pe 14 octombrie, de Hramul oraşului, Tudor Pânzari şi-a păstrat integritatea colibei. Se pare că atunci autorităţile s-au sfiit să-i arate lui Biden adevărata realitate moldovenească, iar imaginea protestatarului ar fi ştirbit mult din fastuoasa paradă militară…
Deşi au urmat nişte neînţelegeri cu Primăria Chişinău, acestea au fost, totuşi, minore, ne spune avocatul lui, Alexandru Banari. „În preajma sărbătorilor au fost unele tentative din partea Primăriei de a-i schimba locul de protest. Dar acestea sunt incidente minore pe lângă tratamentul inuman la care este supus Tudor Pânzari de aproape doi ani”… De Hram, de Anul Nou, de Crăciun, de Paşti şi de alte sărbători, Tudor Pânzari nu se bucură. A răbdat chiar şi frigul de -30 grade C în speranţa unui ajutor. „Am stat şi m-am uitat la alţi oameni cum au chefuit, cum au dansat şi s-au veselit”, ne spune el cu ochii trişti, ascunşi în cearcănele mari şi vinete, probabil din cauza frigului şi a subnutriţiei.
La fel cum ne zicea la ultima noastră discuţie, nu va renunţa, chiar dacă va fi să moară. Altă soluţie nu are. Dar mă întreb: dacă moare un om de foame şi de frig chiar în faţa uneia dintre instituţiile de bază ale statului, CINE RĂSPUNDE? Tudor Pânzari protestează de pe data de 16 iulie 2010.
Tudor Pânzari este originar din Căuşeni. A rămas fără apartament acum zece ani, când administraţia publică locală a decis demolarea blocului în care locuia. Deşi este veteran al războiului de pe Nistru şi are actele care demonstrează că a fost rănit în timpul luptelor din 1992, autorităţile locale din Căuşeni refuză să-l asigure cu spaţiu locativ. Până acum, unica soluţie care i s-a propus a fost acordarea unui credit preferenţial de 41 de mii de lei. Aceşti bani însă, pe de o parte, nu i-ar ajunge pentru o locuinţă, iar pe de altă parte, el nu i-ar putea returna băncii. Tudor Pânzari suferă de epilepsie – o boală ce nu-i permite siguranţa unui loc de muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
