În 1986 am vizitat Germania de Est, cea comunistă, partcipând la un schimb de experiență cu jurnaliștii din Magdeburg. În cele câteva zile, am văzut de aproape gardul de sârmă ghimpată dintre nemți și…germani, inclusiv niște cruci ale celor uciși în încercarea lor de a trece dincolo, în Vest. Nu am să uit niciodată cum nemții de dincolo de gard stăteau relaxați și ne priveau zâmbind la noi, cu compătimire – cel puțin așa am perceput eu acele priviri ale militarilor vest-germani. În ultima zi a vizitei am mers la Berlin, de unde urma să luăm avionul spre casă. Prilej de a vedea, de aproape, Zidul… Morții.
Zidul Berlinului (în limba germană: Berliner Mauer), un simbol al Războiului Rece și factor declanșator al multor drame umane, a fost construit, pe 12 august 1961, la ordinul liderului comunist Walter Ulbricht, cu acordul liderului sovietic Nichita Hrusciov. La această operațiune, denumită ”Trandafirul”, au participat însă numai militari est-germani, zidul de protecție ”antifascist” având o înălțime de 4m, pe o lungime de cca 160km, cu o fâșie de siguranță lată de 100m, cunoscută ca fâșie a morții. Pentru supravegherea zonei au fost ridicate 300 de turnuri de observație, cel mai celebru având o înălțime de 365m, cu un restaurant rotativ aflat la ultimul etaj.
Zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană, timp de aproape 28 de ani. A fost construit în perioada postbelică (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați est-germani în Vest. Existența, timp de aproape trei decenii a Zidului, a provocat scăderea semnificativă a emigrației (evadați – "Republikflucht" în germană): de la 2,5 milioane, în perioada 1949-1962 și la numai 5000 – între 1962 și 1989, ultima victimă fiind Chris Guefroy, împușcat în februarie 1989.
Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru întregul bloc comunist. Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală, în special după împușcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva sute de evadați est-germani. Liberalizarea politică de la sfârșitul deceniului al nouălea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricțiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus, în cele din urmă, la demonstrații de masă și căderea guvernului comunist, condus de Erich Honecher. În momentul când noul guvern a dat publicității, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităților est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriașe de est-berlinezi s-au apropiat de zid și, în cele din urmă, au traversat prin toate cele opt puncte de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulțimea din Berlinul Occidental. După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.
Ioan POPESCU
