R. Moldova se află pe locul 77 într-o cercetare globală privind calitatea vieţii oamenilor în etate
Un anunţ în acest sens a făcut astăzi la Chişinău Olga Gagauz, directorul Centrului de Cercetări Demografice, în cadrul unei şedinţe consacrate Zilei Internaţionale a Persoanelor în Etate, marcată anual la 1 octombrie.
În comparaţie cu anul precedent, ţara noastră a coborît trei poziţii, acumulînd 35 din maximum 100 de puncte. România se află pe locul 41 în acest top, Ucraina – pe locul 73, în timp ce Belarus se situează pe poziţia a 64-a, iar Rusia pe locul 65.
Cel mai bine o duc oamenii vîrstnici din Elveţia, ţară care se situează pe primul loc în acest rating. Pe poziţia a doua se află Norvegia, pe locul trei Suedia, în timp ce Germania ocupă locul patru, iar Franţa – locul cinci.
Pe ultimele cinci poziţii în Global AgeWatch Index se situează Pakistan, Fîşia Gaza, Mozambic, Malawi şi Afganistan. La elaborarea topului s-au luat în considerare asigurarea materială a oamenilor în etate, starea lor de sănătate, educaţia şi ocuparea, condiţiile de viaţă.
Olga Gagauz a menţionat că "doar creşterea economică nu asigură ameliorarea calităţii vieţii persoanelor vîrstnice. E necesară promovarea unor politici speciale în domeniu, deoarece în anul 2050, fiecare al treilea locuitor al Republicii Moldova va avea vîrsta de 60 de ani şi mai mult şi doar 11-14 la sută din populaţie o vor constitui copiii".
sursa: moldpres.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!