Reclamele la tot felul de produse corporatiste care ne asaltează secundă de secundă reprezintă doar o parte din această industrie, care pe lângă crearea de profit se ocupă şi cu „educarea” publicului.
Internetul este asaltat cu imagini şi filmări de la evenimentele din Ucraina, transmisii în direct, actualizări la secundă ale ştirilor – o cantitate de informaţie imensă şi imposibil de urmărit în totalitatea ei, extrem de dificil de „cernut” astfel încât să mai poţi înţelege ceva. Până la urmă „adevărul” dispare şi contează mult mai mult ceea ce „crede” fiecare om că se întâmplă în Ucraina. Filtrul prin care sunt selectate informaţiile devine astfel partizanatul faţă de una din părţile implicate în conflict, cei din afara conflictului îşi aleg sursele de informare care le confirmă convingerile anterioare. BBC transmitea în timp real ştiri din Ucraina în zilele în care Crimeea era anexată la Federaţia Rusă – Russia Today transmite în timp real ştiri despre operaţiunea antiteroristă a Guvernului de la Kiev împotriva separatiştilor din estul Ucrainei.
Lovitura de stat din 22 decembrie 1989 de la Bucureşti a fost prima „revoluţie” transmisă în direct la televizor. Avantajul acelei perioade a fost existenţa unui singur canal care transmitea informaţii – ocupat militar şi ideologic de o anumită facţiune a conflictului, acest canal s-a transformat în elementul care a coagulat întreaga societate şi a permis pentru o perioadă cel puţin existenţa unei „unităţi naţionale” şi perpetuarea unui „front al salvării naţionale”. Internetul face imposibilă replicarea acestui scenariu în ziua de azi, războiul din stradă, confruntarea militară propriu- zisă s-a mutat la nivelul imaginii. Până în prezent conflictul real – cel în care se trag focuri de armă şi mor oameni – a fost relativ ţinut sub control în Ucraina, evenimentele puteau fi cu mult mai sângeroase până acum, de la represiunea împotriva Euromaidanului din Kiev până la anexarea Crimeii.
Câtă vreme războiul de PR domină în defavoarea confruntărilor armate înseamnă că mai există o şansă pentru negocieri. Din păcate, negocierile apar imposibile: Federaţia Rusă este în plină ofensivă şi orice fel de propunere de discuţii venită de la Moscova înseamnă în realitate impunerea voinţei Kievului. Guvernul de la Kiev a rămas cu foarte puţine pârghii la îndemână: în afară de voinţa de a rezista şi de apelul la dreptul internaţional (sprijinite destul de slab de puterile occidentale) nu prea a arătat până în prezent că ştie şi poate face ceva pentru a-şi câştiga legitimitatea în estul Ucrainei. De pe aceste poziţii inflexibile din ambele părţi pare destul de greu de crezut că negocierile au vreo şansă reală. Organizarea unor alegeri anticipate în Ucraina pare să fie din ce în ce mai îndepărtată. Pe de o parte adversarii politici ai actualei guvernări de la Kiev sunt profund radicalizaţi şi nu este limpede dacă cetăţenii din estul Ucrainei chiar mai doresc să participe la alegeri generale. Pe de altă parte, administraţia centrală a Kievului pare să fie în colaps şi în imposibilitatea de a organiza alegeri în anumite părţi ale teritoriului ucrainean. Războiul de PR nu lasă în urma sa multe victime, însă modifică profund mintea oamenilor.
