Războiul din Alianță și nunta din „Miorița”

Anume un armistițiu, deoarece azi niciuna dintre tabere nu e pregătită pentru alegeri anticipate. Toate scenariile teoretic posibile – PLDM și PCRM împotriva PD ori PCRM și PD împotriva PLDM – în practică devin imposibile, deoarece peste orice alianță cu Voronin plutește umbra lui Roșca, aidoma umbrei prințului Hamlet printre zidurile castelului Helsingør

Haideți în acest context să vedem care-i, totuși, esența conflictului dintre Filat (PLDM) și Plahotniuc (PD)? Nimeni nu mai crede că în războiul dintre cei doi se confruntă doctrine, strategii și programe diferite de dezvoltare a țării. Resortul conflictului e controlul asupra resurselor economico-financiare ale R. Moldova și prin aceasta – controlul politic și Puterea. Ne-am convins că, în lupta pentru Putere, Filat nu poate accepta niciun fel de „parteneriat”. Și Lupu, și Ghimpu, adică acei care știu ce se discută și cum se discută în cadrul Consiliului Alianței, vorbesc despre patima lui Filat de a „acapara totul”. Această patimă a lui Filat se ciocnește de patima lui Plahotniuc de a nu ceda nimic. În acest război, deocamdată, nu poate ieși învingător nici Filat, nici Plahotniuc. Miza taberei lui Filat nu este realistă, fiindcă PD nu-l va sacrifica pe Plahotniuc; PD mai degrabă va accepta destrămarea Alianței decât să-l sacrifice pe Plahotniuc. Așadar, deocamdată, altă soluție decât un armistițiu nu există. Nu există, fiindcă lui Filat, deși nu-l iubește nici pe Lupu, nici pe Ghimpu, nici pe Voronin, deși e bântuit de obsesii, frustrări, orgolii și setea de putere absolută, îi lipsește curajul de a duce la capăt un război început. Toate războaiele lui împotriva lui Plahotniuc s-au terminat cu un sfârâiac. (Un exemplu antologic e războiul lui cu „păpușarul” pe tema „atacurilor raider”.) Nehotărârea lui Filat e explicabilă. Deși declară că nu se ține de funcție, el se ține cu ambele mâini, fiindcă realizează că a mai deveni o dată premier e o chestie problematică.
Nu există însă un lucru prost fără partea lui bună. Războiul Filat – Plahotniuc (PLDM – PDM) are și o latură pozitivă despre care nimeni nu vorbește: rivalitatea dintre cei doi asigură un anumit echilibru politic și un anumit grad de transparență a unor lucruri ce se petrec în culisele Puterii. (Dacă tragedia din Pădurea Domnească s-ar fi întâmplat pe timpul lui Voronin, n-am fi știut nimic).

Astfel, „partea bună” a războiului dintre Filat și Plahotniuc constă în aceea că nu este posibilă concentrarea întregii puteri în mâinile unui singur om. În acest sens, este interesantă și încercarea din ultimele zile a lui M. Ghimpu de a se poziționa ca arbitru în conflictul dintre cei „doi Vlazi”, încercare ce îl pune în dificultate chiar și pe președintele N. Timofti care, în mod normal, ar fi trebuit să joace acest rol.

Cam asta e. Celelalte versiuni vehiculate, inclusiv cea potrivit căreia acest scandal ar fi fost declanșat de către Filat la indicația Moscovei, sunt speculații și „tumbe” gazetărești. Da, e adevărat, Moscova nu ar vărsa lacrimi negre de durere la căpătâiul defunctei Alianțe, războiul din Alianță însă e unul intern, provocat de lipsa de cultură politică a elitelor și are rădăcini adânci în psihologia noastră națională fiind vechi ca nunta din balada „Miorița”.