Încă de atunci am considerat că Rusia a pierdut Ucraina – definitiv sau nu, rămâne de văzut -, prin faptul că deși a susținut conflictul din estul țării, pentru a ține Kievul departe de Uniunea Europeană și NATO, restul ucrainenilor dezvolta, într-un mod natural, resentimente pro-Occident și antirusești, care au fost în cele din urmă resimțite inclusiv în rândul lumii clericale.
Astfel, după agresiunea Rusiei, Biserica Ortodoxă din Ucraina și-a reexprimat dorința de a obține autocefalia, adică de a fi independentă din punct de vedere canonic, ieșind de sub influența Federației Ruse. Cum în lumea ortodoxă nu există o entitate asemenea Papei catolic, Patriarhul de la Constantinopol, oraș acum cunoscut sub denumirea de Istanbul, este recunoscut sub statutul de „primul între egali”, fiind singura autoritate care, de-a lungul istoriei, a avut dreptul de a acorda autocefalie bisericilor ortodoxe, așa cum a fost cazul României, Georgiei, Armeniei, Rusiei, exemplele putând continua.
Acum, Constantinopolul va da curs dorinței ucrainenilor, urmând, ca la sfârșitul acestui an, să asistăm cel mai probabil la obținerea autocefaliei bisericii ucrainene. Fără a intra în detalii teologice, nu putem omite o scurtă privire asupra impactului politic și geopolitic al acestei decizii.
Întâi de toate, vom asista la sfârșitul schismei bisericii ucrainene, care, în afara bisericii subordonate Patriarhului de la Moscova, mai cunoaște alte două biserici ortodoxe, care se vor uni sub conducerea viitorului Patriarh de la Kiev. Rusia pierde astfel o importantă pârghie, financiară și ideologică în Ucraina. Financiar, pentru că o mare parte a banilor strânși de către Biserica Ucraineană, subordonată Patriarhului Moscovei, mergeau către Rusia. Ideologic, pentru că Patriarhia Moscovei avea o pârghie strategică de propagandă, prin care putea influența nu numai cultural, cât și politic enoriașii ucraineni.
Nu în ultimul rând, autocefalia Bisericii Ucrainene sub Patriarhul de la Kiev va fi un succes pentru forțele politice prooccidentale din Ucraina, în special, pentru președintele Petro Poroșenko, care se va prezenta ca unificator al poporului său și eliberator, totodată, de sub influența Kremlinului. Următoarele alegeri legislative și prezidențiale vor avea un rol fundamental în stabilirea politicii externe a Kievului pe termen mediu.
Dar cea mai mare pierdere pentru Rusia constă în diminuarea dimensiunilor Bisericii Ortodoxe Ruse, numărul ucrainenilor reprezentând 1/3 din totalul credincioșilor acesteia. Paradoxal sau nu, biserica rusă riscă să nu mai fie astfel cea mai mare biserică ortodoxă din lume, loc ce poate fi preluat de către România și Ucraina, ceea ce scoate din discuție dorința Moscovei de a se prezenta ca a treia Romă.
În tot acest context, Biserica Ortodoxă din România are o șansă istorică de a se raporta în relația sa cu celelalte biserici ortodoxe. Dimensiunile, dar și proiectele sale strategice, precum construcția Catedralei Neamului, conferă o imagine de forță Patriarhiei de la București, care pe fondul unei axe, alături de Kiev și Constantinopol, poate negocia statutul canonic al Basarabiei.
