Recesiunea din Grecia s-a terminat, spune premierul Tsipras, care vrea includerea ţării în relaxarea cantitativă a BCE
Tsipras a afirmat că veniturile bugetare și intrările de turiști au fost semnificative, iar Grecia ar putea încheia anul 2016 cu o creștere economică de 0,2% — 0,4%, în loc de scăderea de 0,3% prognozată de Eurostat (Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene). Întrebat dacă țara sa ar putea depăși previziunile de creștere ale Eurostat pentru 2017, de 2,7%, el a arătat că deja au fost depășite așteptările anul acesta și probabil anul viitor se va întâmpla același lucru.
Cu toate acestea, prim-ministrul arătat că succesul depinde de mesajele trimise piețelor financiare și de reluarea investițiilor străine. El și-a exprimat speranța că Grecia ar putea fi inclusă în următoarele șase luni în programul de relaxare cantitativă (QE) al Băncii Centrale Europene (BCE), la care nu a avut acces până acum din cauza ratingului slab.
Includerea în QE "va fi un mesaj puternic că vom fi gata să pregătim procedura pentru emiterea de titluri de stat", pentru a testa apetitul investitorilor de a credita Grecia, a afirmat Tsipras. Capacitatea țării de a emite obligațiuni anul viitor și de a reveni complet pe piețele internaționale în 2018 depinde de ștergerea datoriilor, de accelerarea creșterii economice și de rezultatul unei analize a BCE care să arate că datoria este sustenabilă și Grecia se poate încadra în resursele disponibile.
Premierul s-a prezentat la interviu, ca de obicei, fără cravată. Reuters i-a reamintit că a promis să poarte cravată când se șterg datoriile Greciei și l-a întrebat dacă este nemulțumit că Germania nu acceptă acest lucru mai repede, la care Tsipras a zâmbit și a răspuns: "Problema e foarte serioasă… nu e vorba doar de cravate. Asta va schimba capacitatea unei țări care a trecut prin multe de a se reface într-adevăr rapid". "Europa trebuie să meargă înainte, indiferent de problemele interne și procesele electorale din fiecare țară. Trebuie să privim interesele comune și nu chestiunile la nivel micro-politic", a adăugat el.
Șeful cabinetului de la Atena a mai spus că se așteaptă la încheierea până la sfârșitul lui octombrie a celei de-a doua revizuiri a ultimului program de ștergere a datoriilor și a explicat că prima revizuire a acoperit problemele cele mai dificile. "De acum încolo, fiecare revizuire va fi decisivă, dar mai ușoară decât precedenta", a spus el. "Ne grăbim (…) să ajungem în poziția de a încheia etapele la sfârșitul lui septembrie, începutul lui octombrie, la Eurogrupul programat, astfel încât să putem încheia a doua revizuire la sfârșitul lui octombrie".
A doua revizuire, efectuată de oficialități ale așa-numitului cvartet — Comisia Europeană, Mecanismul European de Stabilitate, BCE și Fondul Monetar Internațional — implică relaxarea legislației muncii, un proces nepopular. FMI nu este parte oficială în procesul de ștergere a datoriilor, dar participarea sa este foarte importantă pentru a asigura investitorii că Grecia respectă programul, notează Reuters. Atena a acuzat FMI că solicită reforme ale pieței muncii care nu țin seama de acquis-ul comunitar.
"Nu cred că ne va fi greu să ajungem la un compromis asupra acestor chestiuni", a declarat Tsipras.
El a mai spus că Grecia spera într-un semnal clar din partea creditorilor privind sfârșitul crizei încă de la sfârșitul lunii mai, dar răspunsul acestora a fost că nu se pot pune de acord asupra măsurilor de reducere a datoriilor și vor să mai aștepte până la sfârșitul anului. "Asta e nedrept pentru Grecia. Sunt convins că parternerii noștri înțeleg și că până la sfârșitul anului vor veni cu o soluție pentru a ne primi în QE, ceea ce va deschide apoi calea pentru o ieșire cu succes a Greciei pe piețe", a conchis Tsipras.
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!