Reforma administrativ-teritorială continuă: Vasile Tofan exclude schimbări radicale

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, afirmă că nu va modifica radical reforma administrativ-teritorială inițiată de actualul Guvern, deși recunoaște că și-ar fi dorit o variantă „mai ambițioasă și mai curajoasă”. Potrivit acestuia, procesul a ajuns într-o etapă prea avansată pentru a fi schimbat din temelii, iar prioritatea este continuitatea și corectarea aspectelor care pot fi îmbunătățite.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, după ce Tofan a fost întrebat dacă va reveni asupra viziunii sale privind reforma administrației publice, în condițiile în care anterior propusese un model diferit de cel promovat de Guvern.
„Am promovat o altă viziune pentru reforma administrativ-teritorială. Guvernul precedent a mers cu o altă formulă. Suntem foarte aproape de termenele-limită și, ca un om pragmatic, înțeleg că mașinăria statului nu poate fi schimbată peste noapte. Ar fi o nebunie să schimbăm radical direcția acum”, a declarat Vasile Tofan.
Acesta a precizat că nu este pe deplin de acord cu actuala abordare și că și-ar fi dorit o reformă mai amplă, însă consideră că, în actualul context, o schimbare radicală ar crea mai multe probleme decât soluții.
„Mi-aș fi dorit o reformă mai ambițioasă, mai curajoasă. Dar, ținând cont de cât de departe a ajuns această reformă, ar fi o nebunie totală să o schimbăm radical. Intenționez să mă concentrez mai mult pe continuitate și, acolo unde este posibil, să încercăm să reparăm anumite lucruri”, a adăugat premierul desemnat.
Reforma administrativ-teritorială, lansată în ianuarie 2026, prevede reducerea numărului de primării și reorganizarea consiliilor raionale prin procesul de amalgamare voluntară. Anterior, Vasile Tofan propunea desființarea raioanelor și crearea a 40 de municipalități, însă acum afirmă că va continua reforma aflată deja în implementare, urmând să fie făcute doar ajustările necesare.