Actualitate

Reparația școlilor, DIN BANII PĂRINȚILOR

În acest sens, la redacția TIMPUL a ajuns o scrisoare anonimă, în care părinții se arată indignați de isprăvile directorului. Unii părinți s-au arătat nemulțumiți de faptul că cei din fruntea școlii au cerut bani pentru reparație, chiar dacă au achitat și taxa pentru asociația părintească. Fiica Mariei B. urmează să treacă în clasa a șasea. Femeia afirmă că, pe lângă cei aproape 200 de lei pe care îi achită pentru asociația părintească, i s-a cerut să achite și câte 150 de lei pentru renovarea clasei.

„La începutul anului școlar, când achităm banii pentru asociația de părinți, ni se spune că din acești bani se iau și pentru reparație. Uite că am ajuns în vară și ei ne cer bani și pentru reparație, deși din câte am aflat, guvernul a alocat bani pentru aceasta. Cum de e posibil ca directoarea școlii să mai ceară și de la părinți? Acesta se numește furt în amiaza mare. Se îmbogățesc din banii părinților, iar din asociație cumpără ceai și biscuiți ca să mănânce în pauze, în cancelarie”, a declarat părintele pentru TIMPUL.

Dumitru G. are doi copii care învață la Liceul Teoretic Costești, din localitatea Costești, Ialoveni. Bărbatul spune că trebuie să plătească pe lângă asociația părintească și reparația claselor, sumă dublă celei achitate la început de an școlar.
„I-am zis dirigintei la începutul anului școlar că refuz să plătesc asociația, dacă achit și reparația. A tăcut atunci. Ce credeți că a făcut? Îmi marginaliza copiii, nu-i întreba temele, le scădea notele, astfel fiind impus să achit asociația câte 100 de lei pe elev. Acum tot 100 de lei îmi cer”, a conchis bărbatul.
Un alt părinte de la liceul din Grătiești a spus că în afară de plățile care i se cer, aceștia sunt chemați câte o zi pentru a da cu var și vopsea în școli.

„Asta-i culmea! Eu dau bani și tot eu merg să fac și reparația. Să știți că i-am zis doamnei director că o să merg la minister, însă ea n-a avut nicio reacție, deoarece ministerul ține apărare tuturor fărădelegilor”, a spus Tatiana C.
Directoarea liceului, Natalia Petrea, a declarat că există un grup de părinţi care încearcă mereu să discrediteze imaginea liceului dar și pe a ei.

„La noi în liceu nu mai există așa-numitele asociații părintești de multă vreme. Eu nu infirm, poate și se fac colectări de bani, dar toate sunt la nivel de clasă. Cât privește reparația, mereu s-a solicitat și ajutorul părinților, deoarece dacă ne-am limita doar la fondurile date de primărie, credeți-mă că doar 30% din școală ar fi reparată. Eu spun la adunări, oameni buni, spuneți cine cere bani de la copiii dvs. Toți tac, apoi aud fel de fel de zvonuri. Să le fie rușine celor care nu au curajul să vină să-mi zică totul în față, dar umblă cu scrisori pe la presă”, a conchis directoarea Natalia Petrea.

Pentru reparația tuturor școlilor au fost alocați 316708,4 mii lei, dintre care au fost executate 287887,5 mii lei. În continuare, vă prezentăm sumele de bani oferite pentru reparația școlilor în cele mai mari regiuni ale Republicii Moldova.

Chișinău      64129,7 57253,0 mii lei.
Bălți               23664,9 19930,1 mii lei.
Ungheni        8430,2 7973,0 mii lei.
Comrat           561,4 561,4 mii lei.

În același timp, pentru reparații și investiții capitale destinate instituțiilor de învățământ pentru anul 2013, sunt prevăzute mijloace financiare în volum de 270681,2 mii lei.

Chișinău        62046,0 mii lei.
Bălți                14269,7 mii lei.
Ungheni         4937,3 mii lei.
Comrat           540,4 mii lei.

Mijloacele financiare respective sunt planificate de către autoritățile publice locale, conform competențelor, în limita disponibilităților financiare ale bugetelor proprii, inclusiv și a transferurilor efectuate din bugetul de stat.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *