Urmașii lor continuă și astăzi să locuiască în sat și să crească zmeură. Iar pe fundalul plecărilor masive ale moldovenilor peste hotare, Pocrovca a reușit să câștige reputația satului din care nu a plecat nimeni. 

Pocrovca este primul sat peste care dai când intri în raionul Dondușeni, dacă vii pe drumul dinspre Soroca. Șoseaua șerpuiește printre livezi de meri, trece peste un pâlc de plopi și te aduce direct în centrul satului, unde se află una lângă alta grădinița, Casa de cultură și sediul Primăriei.

E miercuri, zi de piață. Câțiva târgoveți ambulanți au așternut pe pământ grămezi de haine second-hand, iar alții au expus la vânzare fructe exotice, salam de casă sau carne proaspătă. Bărbați cu bărbi cărunte stau pe la porți la taifas, iar o bătrână îmbrobodită iese din primărie cu o pâine în brațe, zâmbind surprinsă în fața fotografului.

Sfântul Mihail își scutură barba

În Pocrovca locuiesc 1070 de oameni. Aproape toți locuitorii sunt ruși de rit vechi, strămoși ai căror au ajuns pe aceste locuri după schisma religioasă în Biserica Ortodoxă Rusă din sec. al XVII-lea, în cadrul căreia a fost modificat ritualul bisericesc. Credincioșii care s-au opus reformei au fugit în țările românești, păstrându-și credința străbună. Pocrovca a fost întemeiat în anul 1753, dată indicată pe zidul bisericii din sat. La fel ca două secole în urmă, locuitorii trăiesc într-o comunitate unită în care domină vechile obiceiuri. „Particularitățile credinței noastre sunt simple: să crezi în Dumnezeu, să muncești, să respecți oamenii”, ne spune Savin Marcovici, un bătrân de 71 de ani, pe care l-am găsit strângând niște nuci. Ca toți bătrânii din sat, el poartă o barbă bogată, una din trăsăturile distinctive ale rușilor de rit vechi. Zice că bărbații și-o lasă odată cu înaintarea în vârstă. „De obicei la bătrânețe vin toate. Păcat că vin și bolile cu anii. Credința ne interzice să fumăm, dar ce să-i faci – mulți fumează deja. Și de băut poți să bei, dar numai cu trebuință, nu mult, ca să poți lucra”, observă bătrânul.

Am vizitat satul Pocrovca într-o sărbătoare mare, de Sfântul Mihail sau cum îi spun localnicii Mihailo. Din această zi, oamenii așteaptă deja primii fulgi de zăpadă. „Înainte se spunea că Sf. Mihail merge călare pe un cal sur, iar din barba lui căruntă cad primii fulgi de zăpadă. În calendarul vechi această sărbătoare marchează începutul iernii”, explică bătrânul Savin.

Pocrovca – tărâmul zmeurei

În zilele de noiembrie, prin curțile oamenilor, se văd grămezi mari de lăzi, fie goale, fie pline cu mere. La marginea satului pot fi zărite și tiruri în care vor fi încărcate fructele pentru export. Primarul Ivan Rîlski, aflat la cel de-al doilea mandat al său, este sigur că mica localitate are viitor. „E un sat care lucrează și care nu moare. Tinerii rămân aici, cumpără pământ, dezvoltă agricultura. Din punct de vedere economic, satul are o situație bună. În mare parte oamenii se ocupă de creșterea zmeurei. Mulți au de asemenea livezi de mere și prune. Asta e sursa principală de venit a oamenilor. Producția este vândută peste hotare, în piețele de desfacere din Ucraina și Rusia. Lucrul nu se termină. Acum sătenii își vând merele, apoi urmează curățarea copacilor. Oamenii lucrează tot timpul, cu excepția lunii ianuarie când sunt sărbătorile de iarnă și a perioadelor foarte geroase”, susține șeful autorității locale. El recunoaște că la fel ca în multe alte sate din R. Moldova, există probleme de infrastructură, cum ar fi drumurile proaste. „În general, probleme mari nu avem, dar ne-am bucura dacă statul ar susține agricultura și sfera bugetară. În rest, oamenii singuri se vor descurca”, spune Ivan Rîlski. Pe de altă parte, deși tinerii rămân în comunitate, primarul observă că noile tehnologii informaționale amenință integritatea spirituală a lor. „Din păcate, dezvoltarea câmpului informațional a dat, pe lângă plusuri, și multe minusuri. Dacă înainte oamenii mergeau la film sau la dansuri, astăzi, practic fiecare al doilea locuitor al satului are internet, din care nu mai iese. Chiar dacă sunt mai informați, ei devin mai săraci spiritual, nu mai comunică atât de mult între ei, se reduce respectul față de cei în vârstă. E o problemă a întregii societăți”, susține îngrijorat primarul.

Piotr Șerbacov, unul din locuitorii satului

Tinerii rămân în sat

O singură familie din satul Pocrovca a plecat în Italia. Așa spun oamenii. Majoritatea tinerilor însă se întorc după studii în satul natal, continuând activitățile părinților. „Plecarea tinerilor e o problemă generală în Republica Moldova. Ei nu au susținere. Pentru a supraviețui, tinerii apți de muncă lasă copiii și bătrânii și pleacă peste hotare. Nu spun nimic nou. La noi în sat tinerii încearcă să-i ajute pe bătrâni și să cultive la copii dragostea pentru muncă”, ne spune Piotr Șerbacov, un locuitor al satului. Am încercat să obiectăm că tinerii din alte sate urmăresc aceleași scopuri nobile. Piotr însă nu a fost de acord cu noi. „Nu-i adevărat. Acolo tinerii doresc să trăiască fără griji și frumos, mai ales după ce văd reportaje la televizor despre oamenii din alte țări. Dar viața este grea. E simplu. Trebuie să trăim. Dar pentru asta, trebuie să muncești, altfel nu vei obține nimic”, este convins Piotr Șerbacov. Pe de altă parte, Zenovia Antonovna, o bătrână care a ieșit în drum să-și pască găinile, își dorește ca tinerii să asculte de părinți ca înainte. „Avem în sat un sfat al bătrânilor. A fost întrebarea dacă am dori să se întoarcă timpurile dinainte. Nu ne dorim decât un lucru: copiii să asculte de părinți, așa cum am ascultat noi. Când părintele a spus „Nu se poate!”, copilul să se supună. Dar astăzi nu mai este așa. Acum cei care au bani, nu ascultă de părinți. Înainte în sat nimeni nu fuma, dar acum, gata, mulți tineri nu mai respectă această interdicție. Dacă fumează, preotul îl cunună cu teamă de Dumnezeu pe mire”, ne spune bătrâna.

Elevi din clasa a VI-a

Ne dorim să învățăm la Chișinău

În gimnaziul din satul Pocrovca învață circa 80 de copii. În incinta instituției se află afișate pe pereți, printre altele, mărturii din istoria satului, pozele reprezentanților notorii ai comunității și Imnul Republicii Moldova. Totodată, într-un capăt de hol, copiii au organizat un mic muzeu al satului unde sunt expuse elemente ale costumului național și obiecte de uz casnic. Directorul adjunct al școlii, Ana Ivancenkova, ne relatează că basmalele sunt accesorii obligatorii ale femeilor. Acestea au o menire practică în bucătărie, dar sunt și un element obligatoriu în timpul rugăciunii. În acest context, un lucru pe care trebuie să-l aibă o familie de ruși de rit vechi este o pernuță numită podrușnik. „În timpul rugăciunii, femeile trebuie să aibă capul acoperit în fața crucii. Când face plecăciuni, omul își pune podrușnikul sub genunchi”, explică profesoara. Ca oaspeți am fost întâmpinați după obiceiul localnicilor: cu ceai din samovar și dulceață.

Majoritatea copiilor care învață în gimnaziul satului, cultivă de rând cu părinții zmeură în timpul verii, iar toamna culeg mere și prune. „Noi respectăm tradițiile noastre. Obișnuim să bem ceai din samovar și să mergem la baie rusească, care nu lipsește din nicio gospodărie”, afirmă o elevă din clasa a VI-a. Majoritatea elevilor care învață la gimnaziu își doresc să-și continue studiile la universitățile de la Chișinău sau Bălți. Dar niciunul nu se îndoiește de faptul că se va întoarce în satul natal.

Oamenii din Pocrovca spun că nicăieri în R. Moldova clopotele nu sună ca la ei în sat

Toți elevii mei cunosc Imnul Republicii Moldova

Valentina Vovc locuiește în satul Pocrovca de 35 de ani. După absolvirea Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău a venit să predea limba și literatura rusă în satul Pocrovca. Fiind originară din satul vecin Arionești, tânăra profesoară de atunci s-a ciocnit de protestul părinților. La secția raională de educație au convins-o să predea în Pocrovca. „Am venit în calitate de învățătoare de limba și literatura rusă, dar lucrând în această școală și având o dragoste deosebită față de limba poporului meu, pentru că sunt o moldoveancă, am mers la cursuri suplimentare și am primit a doua profesie – învățătoare de limba și literatura română”, povestește Valentina.

În satul Pocrovca, tânăra învățătoare și-a găsit dragostea și s-a căsătorit. Și acum își amintește cu mare drag de frumoasa tinerețe. Deși în mod tradițional, rușii de rit vechi constituie o comunitate conservatoare, Valentina a fost primită foarte bine. Soțul ei, un fost profesor de educație fizică din Pocrovca, și-a clădit singur casa. „Iubesc foarte mult satul. Atunci când s-a făcut claca ceea mare, tot satul a venit să-mi dea o mână de ajutor. Oamenii mă stimează și eu îi stimez. Sunt foarte fericită că am avut posibilitatea să lucrez în această școală. Am o singură inscripție în cărticica de muncă”, ne spune cu mândrie Valentina.

Profesoara Valentina Vovc

Iubindu-și limba, Valentina Vovc nu uită să transmită elevilor respectul față de limba română și poporul care o vorbește. Totodată, îi învață să nu-și uite tradițiile. „Chiar astăzi în clasa a VI-a am avut tema „Moldova”. Le-am spus că ei sunt ruși și e bine că-și iubesc limba și cultura. Dar, în același timp, le spun că trebuie să știe că trăiesc pe acest pământ și că trebuie să respecte poporul acestei țări. Aproape toate clasele cunosc Imnul Moldovei”, susține profesoara de română.

La fel ca mulți tineri din sat, fiul ei a refuzat să rămână la Chișinău, chiar dacă avea rezultate foarte bune la învățătură. A preferat să se întoarcă acasă și să întemeieze aici o familie, iar părinții l-au ajutat să-și construiască o casă.

„Pocrovca se deosebește de alte sate prin faptul că este foarte muncitor. Oamenii cultivă zmeură, prune și pepeni verzi. De la cinci ani, copilul umblă cu căldărușa la cules zmeură și știe că, dacă muncești, poți să trăiești bine. Îmi pare rău că în multe sate moldovenești rămân gospodăriile pustii. În Pocrovca dacă a decedat cineva, oamenii încep să se „bată” ca să cumpere casa răposatului pentru copii”, susține Valentina.

Din satul Pocrovca am plecat urmăriți de niște chipuri curioase ce ne priveau prin geamurile grădiniței. Ieșeam dintr-un sat care nu se deosebește cu nimic de localitățile de pe traseul Soroca-Otaci. Deosebirea o fac oamenii care locuiesc aici.