Republica Moldova – Cel de-al doilea stat românesc

I. Scurt istoric

Fără a face referințe ceva mai cuprinzătoare la istoria dramatică a Basarabiei înstrăinată din spațiul ei firesc, „istoric și etnic” de către Rusia la 1812 și 1940, o să-mi întemeiez demersul către dl președinte al Parlamentului R.Moldova, invocând doar realitățile pe care le-am trăit și cunoscut de la 1991 încoace.

Se știe că Republica Moldova a apărut pe harta lumii ca stat suveran în baza Declarației de Independență față de Rusia imperială, declarație votată la Chișinău de către Primul Parlament, în ziua de 27 august 1991.

Declarația de Independență consfințește și legitimează adevărurile istorice tabuizate de ocupanți și face referință la „actele de dezmembrare ale teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei (27 martie 1918 n.a.) şi Bucovinei (28 noiembrie 1918 n.a.)”.

În Declarație se spune clar că în urma „înţelegerii încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS şi Guvernul Germaniei”, la 28 iunie 1940 Rusia sovietică ocupă cu forța teritoriile românești de la Est de Prut, iar la 27 august 1991 Parlamentul de la Chișinău consideră că „a sosit ceasul cel mare al săvârşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional” și cere ANULAREA CONSECINȚELOR pactului Molotov-Ribbentrop.

Chintesența Declarației de Independență poate fi rezumată la dreptul fundamental al românilor basarabeni „LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.”

Pentru a stopa procesele de renaștere națională și de unificare a poporului român de pe ambele maluri ale Prutului, imediat după Declarația de Independență, Rusia imperială a organizat un șir de provocări, iar în martie 1992, a declanșat un război sângeros împotriva Republicii Moldova. Acordul moldo-rus de încetare a focului și a confruntării militare, semnat la Moscova în 21 iulie 1992, nu a fost altceva decât un act de capitulare forțată impus Republicii Moldova și de transformare a ei, pe mulți ani înainte, într-o clonă a Federației Ruse. La modul real, aproape un sfert de veac, orientarea și politicile Republicii Moldova se făceau la Moscova și se executau la Chișinău. În perioada respectivă, îndeosebi sub șefia lui Voronin și Dodon, moldovenismul antiromânesc, euroscepticismul, corupția instituționalizată și românofobia au devenit politici de stat. Populația sărăcită a fost supusă unei îndoctrinări acerbe, iar Rusia a ajuns, a câta oară, să joace rolul fictiv și înșelător de „salvator”. Se cere fără întârziere, iar războiul din regiune impune, să ieșim odată și pentru totdeauna de sub influența toxică și malefică a Federației Ruse. Îndeplinirea tuturor prevederilor din Declarația de Independență ar asigura integrarea definitivă și ireversibilă a R.Moldova în spațiul românesc și euroatlantic.

II. REPUBLICA MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC: RECUNOAȘTERE OFICIALĂ

După dizolvarea înainte de termen a Primului Parlament, în februarie 1994 forțele revanșarde rusofile au preluat puterea, iar la 29 iulie 1994 au votat Constituția R.Moldova, fără să pună la fundamentul ei Declarația de Independență, fapt care a stopat procesele de renaștere națională și a blocat pe mulți ani înainte unificarea celor două state românești. Abia la 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a decis superioritatea Declarației de Independență față de Constituție și a inclus-o în preambulul Legii fundamentale ca parte organică a blocului constituțional. Astfel, din punct de vedere politic și juridic, drumul spre integrarea R.Moldova în spațiul românesc și european a căpătat valențe constituționale și a devenit o realitate legală.

Din păcate, Hotărârea CC NR.36 din 5 decembrie 2013 cu privire la superioritatea Declarației de Independență față de Constituție, în afară de recunoașterea limbii române ca limbă de stat, deocamdată nu a dat curs altor prevederi esențiale din Actul fondator din 27 august 1991.

Ținând cont de războiul barbar al Rusiei împotriva Ucrainei, ce s-a extins până la granița R.Moldova, luând în calcul pericolele uriașe din regiune, de planul lui Putin să instaleze frontiera imperiului rus pe Prut și Dunăre, cel puțin, din considerente strict de securitate și apărare, se cere în mod prioritar ca majoritatea PAS din actualul Parlament, în conformitate cu spiritul și conținutul Actului fondator din 27 august 1991, să voteze o DECLARAȚIE POLITICĂ prin care să recunoască un adevăr incontestabil – REPUBLICA MOLDOVA ESTE CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC. (De altfel, în Primul Parlament (1990-1994) deputații utilizau frecvent de la tribuna centrală sintagma „al doilea stat românesc”, inclusiv în unele acte oficiale de la acea vreme).

III. IMPACTUL INTERN, EUROPEAN ȘI INTERNAȚIONAL

În plan intern, recunoașterea oficială că R.Moldova este cel de-al doilea stat românesc, va da o lovitură de moarte propagandei ruse și teoriei staliniste că „moldovenii nu sunt români și nu fac parte din națiunea română”. Se vor prăbuși, în scurt timp, narativele false și construcțiile artificiale create și promovate de Moscova că „locul R.Moldova e în lumea rusă, nu în România și UE”. Devine posibilă integrarea civilizată a minorităților etnice (conform recensământului din 2024 ele reprezintă 14%), stingerea focarelor de românofobie și reluarea pașnică a obiectivelor Mișcării de Eliberare Națională din anii 1986-1991 de integrare deplină în spațiul românesc. Statul român ar avea sprijinul contribuabililor să aloce fonduri necesare pentru dezvoltarea și unificarea economiei, apărării, securității, educației, infrastructurii, protecției mediului și culturii de pe ambele maluri ale Prutului.

În plan european, utilizarea în spațiul public și mediatic a sintagmei „două state românești” va schimba percepția și conștiința milioanelor de oameni de pe continent, care vor trata românii ca pe un singur popor, după modelul Germaniei de Vest și de Est, până la unificarea nemților din octombrie 1989. În instituțiile și cancelariile europene sintagma „două state românești” va așeza întreaga documentație oficială în albia adevărului și va ajuta enorm la vindecarea unei mari nedreptăți istorice comise de Rusia prin dezmembrarea poporului român la 28 iunie 1940.

În plan internațional, Organizația Națiunilor Unite (ONU) va consemna oficial decizia Parlamentului de la Chișinău că denumirea corectă a statului Republica Moldova este „cel de-al doilea stat românesc”. O asemenea schimbare în mesajele și documentele ONU ar înlătura oficial ultimele reminiscențe ale falsurilor rusești că „moldovenii nu ar fi români”.

În fine, recunoașterea oficială că R. Moldova este „cel de-al doilea stat românesc” deschide perspectiva, în dependență directă de situația geopolitică din regiune, să se meargă pe două căi de aderare la familia țărilor din Uniunea Europeană:

1.Cea actuală, de lungă durată, care obligă R.Moldova să se conformeze condițiilor și cerințelor UE, fără să se cunoască anul și ziua aderării;

2.Reîntregirea poporului român prin Reunirea Basarabiei cu Patria-Mamă – România, fapt ce ar însemna aderarea momentană a Republicii Moldova la UE și NATO.

Consider că ambele căi au dreptul la existență și evoluție, iar cooperarea dintre taberele europeniștilor și unificatorilor ar fi singura posibilitate reală care ar asigura victoria la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 și ar garanta securitatea populației, apărarea teritorială și integrarea definitivă a Republicii Moldova în spațiul românesc și european.

Alecu Reniță,
deputat în Primul Parlament, votant al Declarației de Independență față de Rusia imperială
Chișinău, 12 iunie 2025