L-a cedat în mod democratic, în urma unor alegeri democratice, necontestate de pridnestrovţî (transnistreni), dar „nerecunoscute” de R. Moldova. Am luat între ghilimele acest cuvânt nu întâmplător. De două decenii, oficialii din R. Moldova iau în ghilimele totul ce e legat de regimul de la Tiraspol şi însoţesc toate denumirile de acolo cu (apoziţiile) precizările „aşa-zisa” şi „autoproclamata” ca dovadă că, chipurile, nu recunosc statul construit de ruşi cu capitala la Tiraspol. În realitate, ei îl recunosc mai abitir chiar decât cei de la Tiraspol, fiindcă toate „negocierile” şi „tratativele” Chişinăului cu Tiraspolul s-au purtat timp de două decenii de pe poziţia unor părţi (entităţi politice) foarte distincte şi foarte reale. Deşi PMR a fost „hărţuită” şi „nerecunoscută” de R. Moldova, dar şi de Rusia, şi de Occident, republica de dincolo de Nistru s-a constituit într-un stat eficient şi funcţional din punct de vedere birocratic. Deşi de două decenii oficialii de la Chişinău trâmbiţează neîncetat şi zgomotos despre „statalitatea moldovenească”, alegerea fără probleme a lui Şevciuk la Tiraspol – într-un „stat banditesc şi criminal” (!) – şi nealegerea lui Lupu la Chişinău – într-un „stat civilizat, democratic şi proeuropean”(?) – ne obligă să ne revizuim concepţiile noastre tradiţionale despre folosirea ghilimelelor vizavi de realităţile politice de la Tiraspol – recentele alegeri au demonstrat că sistemul politic în RMN („anticonstituţional” şi „nerecunoscut”) e mai performant şi funcţionează normal, cu mult mai bine decât cel din RM.
Fără a forţa prea mult comparaţia şi admiţând o anumită doză de „relaxare terminologică”, putem admite că, dacă R. Moldova este (precum a spus cineva) „un stat fără naţiune”, apoi RMN este o naţiune fără stat… (recunoscut). Da, în două decenii de existenţă „nerecunoscută” în RMN s-a constituit o comunitate de oameni care au conştiinţă statală, ştiu ce vor, ştiu cum să voteze ş.a.m.d. În aşa-zisa R. Moldova însă lucrurile stau cu totul altfel: avem un sistem politic ineficient, neperformant şi corupt; Constituţia e o ficţiune pe care clasa politică de la putere o ignoră de câte ori are nevoie; aşa-zisa clasă politică nu poate elabora scenarii inteligente nici pentru propria dezvoltare, nici pentru „rezolvarea”… „problemei Transnistriei”. De pe urma alegerii lui Şevciuk la Tiraspol va avea de beneficiat statul de peste Nistru, nu moldovenii din dreapta Nistrului. „Conducătorii de vârf” de la Chişinău nu au când se ocupa de problemele R. Moldova; în loc să elaboreze scenarii de restabilire a unităţii teritoriale a „ţării”, ei elaborează scenarii cu păpuşari, ei sunt obsedaţi de lupta pentru putere şi nu au timp pentru activităţi care… i-ar sustrage de la activitatea lor de bază – satisfacerea propriilor interese, interese absolut străine şi populaţiei din dreapta, şi celei din stânga Nistrului.
Cu certitudine, noul ales, Şevciuk, nu va „umbla”, vorba colegului nostru P. Bogatu, „la esenţa regimului de la Tiraspol”, de aceea sunt de acord cu el că „schimbarea guvernanţilor în stânga Nistrului nu trebuie să degenereze într-o bucurie a nebunilor pe malul drept. Regiunea rebelă va continua să poarte stigmatul ocupaţiei ruse”. Insist şi eu asupra acestui fapt, fiindcă au şi apărut deja unii care aruncă în sus căciulile de bucurie crezând că plecarea lui Smirnov mai că înseamnă… readucerea Tiraspolului la sânul ţării-mume – R. Moldova. Aiurea! PMR are altă ţară-mumă. Numele ei e Rusia. Toţi politicienii de la Chişinău, inclusiv cei de la conducere, înţeleg acest adevăr, dar nu au curajul să-l recunoască public, cu voce tare, ca să nu fie declaraţi „trădători”. Nu ne putem însă juca încă două decenii cu ghilimelele – Chişinăul va trebui odată şi odată să discute deschis, sincer şi curajos „chestiunea transnistreană”. Şmecheria diplomatică de până acum – cu ghilimelele – nu mai merge!
