Actualitate

Reținere CNA: Un student şi un fost polițist, implicați în estorcarea a 20 de mii de euro

Potrivit denunţătorului, cele trei persoane, între care un student al unei universităţi din capitală şi un fost poliţist, s-ar fi prezentat ca persoane influente din cadrul FSB şi altor servicii secrete şi i-ar fi promis că îi pot soluţiona rudei lui un dosar, în care aceasta era cercetată pentru trafic de heroină. Pentru serviciile acestora, denunţătorul le-a transmis 20 000 de euro.

În cadrul investigaţiilor operative, s-a constatat că bănuiţii ar fi acţionat în comun, inducându-i victimei falsa senzaţie că ei sunt în relaţii amicale cu un şir de persoane influente din justiţie şi că îi pot soluţiona problema. În fapt, aceştia au aplicat o schemă clasică de înşelăciune, reuşind să extorcheze suma menţionată.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală pentru trafic de influenţă, însă procurorii ar putea încadra faptele bănuiţilor în escrocherie. În prezent, cei trei sunt reţinuţi pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA.

Procuratura Anticorupţie exercită urmărirea penală, suportul operativ fiind asigurat de Centrul Naţional Anticorupţie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *