Acum, discuțiile cu FMI au fost reluate, suma creditului care, dacă negocierile se finalizează cu succes, va fi oferit de această organizație internațională Republicii Moldova, fiind de 179 milioane de euro. Ceea ce face ca Bucureștiul să poată fi în situația de a acorda prima tranșă din creditul promis anul trecut, de 60 milioane de euro. Banii sunt transferați în aceste zile, iar joi, 25 august, la Chișinău a venit într-o vizită de lucru de o zi, prim-ministrul României, Dacian Cioloș. Împreună cu alți câțiva miniștri din guvern, inclusiv cel al fondurilor europene, Cristian Ghinea, acesta va avea discuții cu prim-ministrul Pavel Filip și cu miniștrii din guvernul de la Chișinău, fiind programate și discuții interministeriale.
Orice vizită la Chișinău a unui oficial al statului român nu poate decât să bucure. Chiar și cele care ne dau ocazia să realizăm cât de mult a contat și contează România pentru supraviețuirea statului Republica Moldova, care există în formă formal independentă de 25 de ani. Deși acest stat continuă Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, proclamată în condițiile ocupației sovietice, cu încălcarea constituției sovietice, dintr-un act de război împotriva României, astăzi Bucureștiul susține așa-zisa „statalitate moldovenească”. Asta chiar dacă la Chișinău este preluată forțat moștenirea istorică și statală a țării medievale a Moldovei, de către un stat ale cărui origini istorico-juridice nu au nimic comun cu statul înființat de Bogdan I în secolul XIV. Ci cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească înființată la ordinul lui Stalin în 1924 dincolo de Nistru. România nu a condiționat niciodată Republica Moldova cu renunțarea la a-și mai atribui, ca stat, o origine care nu-i aparține comițând, de fapt, un act de furt istoric de la România, statul care continuă din toate punctele de vedere Moldova lui Ștefan cel Mare. În eventualitatea unei guvernări profund ostile față de România la Chișinău, și a dorinței Rusiei de a destabiliza România, cartea „moldovenistă” încă poate fi jucată, ceea ce reprezintă o potențială amenințare de securitate pentru statul român. Chiar dacă, este adevărat, niciun locuitor al Moldovei dintre Prut și Carpați nu are cum să rezoneze cu tezele de sorginte sovietică ale „ocupării Moldovei de valahi în 1859 și românizării ei”, se păstrează oricum o posibilă sursă de contestare a suveranității României.
Aceste aspecte ale problemei n-au fost niciodată puse pe tapet de la București, care s-a mulțumit prin a declara că nu recunoaște o identitate etnică moldovenească distinctă de cea românească. În același timp, prin eforturile României, în primul rând, statul independent Republica Moldova a început să funcționeze. Pe 5 aprilie 2009, am fost observator la alegerile parlamentare, în secția de votare din consulatul Republicii Moldova de la București. Consulul, care era și șef al secției, ne povestea, într-o pauză, despre mandatul său de consul în Italia, în anii ’90. Din spusele sale, în acei ani misiunile diplomatice ale Republicii Moldova foloseau infrastructura de care aveau nevoie, oferită de statul român, de la mașini la sedii. Apoi, să nu uităm de susținerea diplomatică a României pentru ca Republica Moldova să fie acceptată în diverse organizații internaționale.
Toate acestea s-au făcut și se fac, inclusiv creditul din ziua de astăzi sau ajutorul nerambursabil de 100 de milioane de euro, deoarece Bucureștiul a hotărât să respecte alegerea aparentă a locuitorilor Republicii Moldova de a-și construi o țară a lor, liberă și independentă. Spun „aparentă” deoarece, de fapt, oamenii nu au fost întrebați niciodată ce vor cu adevărat. Nu a existat niciodată posibilitatea de a alege în cunoștință de cauză, știind tot ce s-a întâmplat în secolul XX și ce-am putea ajunge dacă ne-am întoarce în componența României.
Așadar, și vizita prim-ministrului Dacian Cioloș este una care, în condițiile actuale, consolidează șansele statului Republica Moldova de a mai exista o vreme. Cei care-și doresc unirea cu România ar trebui să înțeleagă că România își poate schimba poziția oficială și să întreprindă măsuri pentru unire numai după ce va vedea că o majoritate a cetățenilor Republicii Moldova dorește asta și comunică această dorință, în primul rând, prin intermediul aleșilor ei în Parlamentul de la Chișinău.
