Actualitate

(România) Peste 3.500 de efective ale MAI vor asigura ordinea publică la manifestările organizate la sărbătoarea Unirii

Principalele manifestări vor fi organizate în municipiile Cluj, Focșani și Iași, unde se estimează prezența unui public numeros.

Totodată, studenții Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza vor organiza, ca în fiecare an, un eveniment prin care vor marca această sărbătoare cu dublă semnificație pentru instituție. Cu acest prilej, în cadrul unui ceremonial, se va evoca memoria domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care prin activitatea sa politică și diplomatică a contribuit decisiv la unirea celor două Principate Române.

Reprezentanți ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne vor participa și la ceremoniile care se vor desfășura în Municipiul București la statuia domnitorului A.I. Cuza din Dealul Mitropoliei.

Prefecturile vor organiza manifestări dedicate Unirii Principatelor Române în municipiile reședință de județ, iar în instituțiile de învățământ ale M.A.I. vor avea loc activități comemorative.

Jandarmii și pompierii participă cu efective la organizarea gărzilor de onoare și ceremoniile militare atât la nivel central, cât și local.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *