Internațional

România ripostează speculaţiilor

24 de persoane, moldoveni aflaţi în RM şi din peninsulă, precum şi câţiva italieni au semnat o petiţie către publicaţia italiană „Il Giornale" şi Ambasada RM în Italia, prin care cer ziarului să dezmintă public informaţia precum că „moldovenii sunt un pericol pentru Uniunea Europeană", iar R. Moldova este „un reziduu al fostului imperiu sovietic".
Întrebat care este reacţia sa faţă de recentele articole apărute în presa străină, în care este criticată România pentru faptul că prin acordarea unui număr mare de cetăţenii celor din RM permite intrarea acestora în UE „pe uşa din dos”, ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, consideră că asocierea acordării cetăţeniei române pentru moldoveni cu migraţia ilegala din UE este o problemă artificială.

„Vreau să cred că apariţia simultană a mai multor articole pe această temă în presa din străinătate nu divulgă existenţa unei campanii de presă pe acest subiect. Noi n-am încălcat nici o normă europeană, sub nici o formă aquis-ul şi ne-am manifestat şi în această privinţă ca stat suveran. Nu văd în ce fel crearea Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie, cu filialele locale şi procesarea mai rapidă a cererilor de redobândire a cetăţenie afectează într-un fel Uniunea Europeană, cât şi Comisia, cât şi statele membre”, a mai spus ministrul român de Externe.

Teodor Baconschi a mai declarat că România a obţinut rezultate pozitive în angajamentele pe care şi le-a asumat privind securizarea frontierei şi că primele cinci misiuni de evaluare pe teren pe acquis-ul Schengen au produs rezultate pozitive.

(A.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *