Actualitate

Rusia cu embargo-uri și deportări, România cu ajutoare de milioane în momente grele

România a decis să acorde un ajutor rambursabil în valoare de 150 de milioane de euro Republicii Moldova pentru a putea face faţă crizei economice până când ţara va avea încheiate acorduri de finanţare cu instituţiile internaţionale. Despre aceasta s-a comunicat după şedinţa comună a guvernelor de la Chişinău şi cel de la Bucureşti, care a avut loc marţi, 22 septembrie, la Constanţa, România, transmite IPN.

Premierul român, Victor Ponta, a spus, în cadrul briefingului, desfăşurat în comun cu premierul moldovean, Valeriu Streleţ, comun de presă de după şedinţă, că-şi doreşte întâlniri mai dese de acest fel pentru că sunt multe lucruri care pot fi realizate împreună. Guvernul României a decis să propună Parlamentului român un acord privind acordarea Republicii Moldova unei asistenţe financiare rambursabile de 150 de milioane de euro pe o perioadă de 5 ani. E o perioadă dificilă prin care trece Republica Moldova şi până va avea un acord cu instituţiile financiare internaţionale cred că este de datoria şi de puterea României ca într-un moment dificil să spunem că putem să o sprijinim. Dobânda este de 1,5%. România nu pierde şi nu câştigă, nu e o operaţiune comercială, ci e un ajutor, a comunicat Victor Ponta.

Amintim că în 2013, Moscova a interzis vinurile moldovenești pe piața Federaţiei Ruse. Şeful Serviciului Sanitar rus „Rospotrebnadzor”, Ghenadie Onişcenco, susţinea că vinurile moldovenești ar fi periculoase din cauza unui conţinut ridicat de dibutilftalat. Embargoul impus de Moscova a adus pierderi de milioane de euro producătorilor de vinuri din Moldova.

Precizăm că în 2006 Rusia a mai impus un embargo vinurilor moldovenești. În urma acestuia, producătorii din Republica Moldova au suportat pagube estimate la 180 milioane de dolari. Atunci, autoritățile rusești spuneau că vinul moldovenesc este necalitativ și chiar nociv.

Sursa: Timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *