Actualitate

Rușii amenință: Suspendarea lui Dodon va provoca tensiuni în R.Moldova

„Dodon poate rezista prin îndemnarea oamenilor să iasă în stradă. În opinia mea, s-ar putea, de asemenea, să provoace tulburări, deoarece alegătorii care l-au ales pe Dodon ca preşedinte nu vor accepta situaţia actuală. Cred că asta se va putea întâmpla în zilele următoare", a declarat Kalaşnikov.

Deputatul rus a precizat că suspendarea parţială a lui Dodon nu a fost decisă în mod întâmplător în preajma trecerii în noul an.

„Sunt oameni care ar putea profita, deşi alegerile sunt programate mai târziu. Oponenţii lui Dodon sunt speriaţi de aceste alegeri. Ei au decis suspendarea lui Dodon cu scopul de a slăbi forţele proeuroasiatice", a adăugat Kalaşnikov.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, marţi, suspendarea atribuţiilor preşedintelui Igor Dodon privind numirea miniştrilor, în urma examinării unei sesizări depuse de către un grup de deputaţi ai Partidului Democrat.

Prerogativele prezidenţiale în acest sens urmează să fie preluate de către preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Acesta va emite decretele de numire a celor şapte miniştri noi: Ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale – Svetlana Cebotari, Ministrul Justiţiei – Alexandru Tănase, Vicepremier pentru Integrare Europeană – Iurie Leancă, Ministrul Economiei – Chiril Gaburici, Vicepremier pentru Reintegrare – Cristina Lesnic, Ministrul Agriculturii – Liviu Volconovici, Ministrul de Externe – Tudor Ulianovschi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *