„Rușii nu au nimic echivalent”: Țările est-europene se înghesuie să cumpere HIMARS pentru a bloca Rusia

HIMARS, sistemele de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată furnizate Ucrainei de către Statele Unite, au devenit un simbol al vulnerabilității rusești, scrie Al Jazeera.

În regiunea ocupată Herson au apărut în iulie afișe cu imaginea unui sistem HIMARS și cuvinte care îi amenință pe ruși cu răzbunarea pentru “jafuri, crime, violuri, distrugeri”.

Acum, țările est-europene cele mai îngrijorate de un viitor atac rusesc se înarmează.

Polonia și statele baltice au tras învățămintele că se numără printre cele mai eficiente arme pentru a opri avansul rusesc în Ucraina și comandă sute de sisteme de lansare la un cost de sute de milioane de dolari.

Ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a anunțat la 26 mai că a cerut 500 de lansatoare HIMARS plus muniție – un număr enorm care, potrivit acestuia, va implica o coproducție extinsă.

Estonia ar urma să cumpere șase lansatoare și muniție în valoare de 500 de milioane de dolari, a declarat Departamentul de Stat al SUA la 15 iulie.

Letonia și-a făcut publică cererea de lansatoare și rachete în valoare de 300 de milioane de dolari o săptămână mai târziu. Și se așteaptă ca Lituania să îi urmeze exemplul.

“Acordul de deblocare a Odesa ar fi fost imposibil fără HIMARS. Acum este foarte clar că războiul se va încheia mai devreme dacă înarmăm Ucraina mai repede”, a declarat ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis la 22 iulie, referindu-se la acordul Rusiei de a permite transportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră.

“Țările baltice vor deveni un singur teatru de război pentru Rusia”, a declarat ministrul estonian al apărării, Kusti Salm, explicând coordonarea regională în ceea ce privește achizițiile de apărare.

Letonia și Estonia au discutat despre achiziționarea celor mai noi ATACM (rachete tactice ale armatei), de 300 km, pentru lansatoarele lor. De la granița estoniană, acestea ar putea lovi cu ușurință Sankt Petersburgul.

Din Letonia, acestea ar putea lovi la jumătatea distanței până la Moscova, împiedicând orice forță de invazie cu mult înainte de a ajunge la graniță.

De la granițele poloneză și lituaniană, acestea ar putea lovi aproape oriunde pe teritoriul Belarusului, singurul aliat regional al Moscovei, al cărui teritoriu a fost folosit pentru a ataca Kievul.

“Îl vom forța pe inamicul nostru să crească prețul agresiunii. Dacă va ști că putem distruge anumite tipuri de ținte, va trebui să înceapă să caute soluții alternative. Acestea sunt însă considerabil mai scumpe. Atacarea Estoniei, a țărilor baltice și a NATO va deveni mult mai complicată și mai costisitoare pentru inamic”, a declarat Salm.

Forțele armate ale Statelor Unite urmează să aducă pe teren, anul viitor, o rachetă cu lansare HIMARS și mai avansată, Precision Strike Missile (PrSM), cu o rază de acțiune de 500 km (310 mile). În cazul în care aceasta ar fi furnizată aliaților regionali, aceștia ar putea lovi în apropierea Moscovei.

Ce face ca HIMARS să fie atât de eficient?

Ucraina ar fi avariat depozite de muniții, posturi de comandă și apărări aeriene rusești folosind doar opt lansatoare HIMARS, fiecare dintre acestea având șase tuburi de lansare înarmate cu rachete obișnuite GMLRS (Guided Multiple Launch Rocket Systems) cu o rază de acțiune cuprinsă între 80 și 120 km.

Acestea au intrat în serviciu în Ucraina la 25 iunie.

Până la 16 iulie, Ministerul ucrainean al Apărării a declarat că Kievul a distrus cel puțin 30 de centre logistice aflate în spatele liniilor inamice. O săptămână mai târziu, surse din Pentagonul american vorbeau despre 100 de ținte de mare valoare care fuseseră lovite.

Atacurile au aruncat o piatră de moară în strategia Rusiei. Principalele câștiguri teritoriale ale Moscovei în regiunile estice Luhansk și Donețk au fost obținute datorită unei concentrări a unei superiorități copleșitoare a puterii de foc.

Trupele ucrainene care au supraviețuit retragerilor tactice pe aceste fronturi au vorbit despre incapacitatea de a face altceva decât să se adăpostească. Atacarea centrelor logistice rusești a permis Ucrainei să submineze sursa puterii rusești.

La rândul lor, oficialii de la Kremlin au negat afirmațiile Kievului, replicând că forțele rusești au lovit depozitele de muniție HIMARS din Ucraina.

Generalul-maior australian în retragere Mick Ryan consideră că HIMARS au “schimbat calculele câmpului de luptă în lupta pentru Ucraina”, permițându-le ucrainenilor să urmărească ceea ce el numește “strategia de coroziune” a capacităților și moralului rușilor, care le-a adus victoria în bătălia pentru Kiev.

Generalul în retragere al armatei americane Mark Hertling a numit HIMARS un “schimbător de joc”, ajutând Ucraina să obțină un avantaj.

Ce face HIMARS-ul atât de precis

Ce face ca HIMARS să fie ideal pentru această misiune este precizia sistemului.

“HIMARS, împreună cu GMLR-urile, atinge o precizie de atac remarcabilă”, a declarat Konstantinos Grivas, care predă sisteme avansate de armament la Academia Armatei Elene.

“Rușii nu au nimic echivalent, deoarece aceste sisteme au fost dezvoltate de americani ca un fel de artilerie de lunetiști pentru a fi folosite în medii dificile precum Fallujah [în Irak], unde trebuia să lovești ținta cu exactitate, deoarece era înconjurată de civili.

“Dacă există o clădire din care se trag focuri de armă în mediul urban, țintești acea clădire de la o distanță de până la 80 km și, în câteva minute trimiți o rachetă în clădirea în cauză.”

Secretul preciziei rachetelor este un sistem de navigație – o colecție de giroscoape și accelerometre – care indică rachetei locația sa exactă în raport cu ținta, permițând o precizie de lovire de trei până la cinci metri la distanța maximă.

La fel de importantă, au spus experții, este rețeaua de informații care furnizează coordonate artileristului, iar oficialii militari americani au declarat că au împărtășit astfel de informații cu Ucraina.

Sistemul este foarte rentabil

Rachetele GMLRS individuale costă aproximativ 100.000 de dolari. Bateriile antiaeriene S300 și depozitele de muniție pe care le-au distrus în Ucraina costă milioane de dolari, iar efectele psihologice ale soldaților ruși care știu că pot fi atacați mult în spatele liniei de contact sunt incalculabile.

Rusia a reacționat la HIMARS prin aducerea unei părți din logistica sa mai aproape de centrele urbane.

De exemplu, serviciile de informații militare ucrainene au raportat că forțele de ocupație rusești au livrat camioane încărcate cu muniție de artilerie pentru depozitare în teatrul municipal din Herson în noaptea de 11 iulie.

Grivas consideră că utilizarea orașelor ca scuturi “nu va afecta HIMARS, deoarece este proiectat pentru un astfel de război urban”.

Ryan a scris recent: “Deoarece este un sistem mobil, HIMARS este, de asemenea, capabil să se oprească, să tragă și apoi să se îndepărteze rapid. Acest lucru asigură faptul că este un sistem de armament cu un grad ridicat de supraviețuire într-o epocă în care timpul dintre detectare și distrugere poate fi de doar câteva minute”.

Prin ce diferă lansatoarele HIMARS și cele sovietice

HIMARS este operat de o echipă formată din trei oameni – un șofer, un trăgător și un comandant. Sistemele de rachete sunt montate pe vehicule cu blindaj de protecție împotriva armelor de calibru mic, dar suficient de ușoare pentru a putea fi transportate și pe calea aerului.

Lansatoarele multiple de rachete americane au trei avantaje principale față de cele de fabricație sovietică folosite atât de Rusia, cât și Ucraina, în timpul războiului (Grad, Uragan și Smerch):

• rachetele standard folosite de HIMARS, cele GMLRS (The Precision Fires Go-To Round), au un sistem de ghidare prin GPS care le face mult mai precise decât rachetele sovietice.

Precizia GMLRS este de doar câțiva metri, față de 200 în cazul lansatoarelor Uragan, ceea ce înseamnă că sistemele HIMARS pot lovi o țintă cu un consum mai mic de rachete și, de asemenea, folosi un focos unitar puternic exploziv pentru a lovi ținte întărite (cum ar fi buncărele de beton).

Lansatoarele Uragan, de exemplu, folosesc cel mai adesea rachete cu focoase cu dispersie care acoperă o zonă mare. Deși acest lucru înseamnă că pot lovi mai multe ținte simultan, el înseamnă de asemenea că lansatoarele sovietice sunt mai eficiente pentru lovituri împotriva unor vehicule blindate ușoare sau grupuri de soldați.

• sistemele HIMARS au un număr mai mic de rachete într-o salvă (doar șase), ceea ce le face mai ușoare și mobile, în pofida blindajului mai gros decât al lansatoarelor de fabricație sovietică. Altfel spus, ele pot fi lovite în mod fiabil doar cu arme de înaltă precizie.
• rachetele GMLRS folosite de sistemul american sunt furnizate în containere prefabricate cu șase bucăți fiecare, ceea permite reîncărcarea rapidă (în doar câteva minute) a lansatorului.

Sistemele sovietice sunt reîncărcate cu câte o rachetă pe rând, întregul proces durând zeci de minute. Acest lucru afectează atât rata de foc a sistemului, cât și vulnerabilitatea sa întrucât trebuie să stea mult timp într-un singur loc pentru a fi reîncărcat.

În ceea ce privește raza de acțiune efectivă (până la 85 de kilometri cu rachetele furnizate de americani până acum), sistemele HIMARS ar fi apropiate de sistemul mult mai greoi Smerch (70 de kilometri) și depășește cu mult Uraganul.

În același timp, precizia Smerch-ului este, la fel ca și în cazul sistemului Uragan, mult inferioară HIMARS-urilor americane: aproximativ 150 de metri, motiv pentru care ambele sisteme de fabricație sovietică folosesc muniție cu dispersie.

Drept urmare, lansatoarele americane și cele sovietice implică tactici diferite de utilizare. HIMARS poate fi folosit ca un analog al unei rachete tactice cu rază relativ lungă de acțiune (deși mai puțin puternică decât, de exemplu, sistemele Iskander rusești).

Lansatoarele sovietice în schimb pot funcționa, în cea mai mare parte, numai cu focoase cu dispersie și împotriva unor ținte „moi” la distanță lungă.