Majoritatea celorlalte imperii nu vor cu tot dinadinsul să fie iubite. Însă în cazul ruşilor ei le pretind celor ocupaţi să se asimileze în cultura rusă – şi cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Britanicii nu au avut pretenţia ca indienii să îi iubească. Tot ce doreau britanicii era să nu existe rebeliuni şi să poată exploata teritoriile cucerite. Doar un număr restrâns de băştinaşi trebuiau să înveţe limba engleză, restul autohtonilor erau lăsaţi în pace să îşi vadă de religia, limba şi cultura lor. Nici francezii nu au practicat o asimilare intensivă în fostul lor imperiu colonial. Însă în cazul Imperiului Rus situaţia este extrem de diferită.
Imperiul Rus a izbutit să distrugă sau să incapaciteze mai multe culturi din Asia Centrală şi din Siberia. Mai ales în Orientul Îndepărtat efectele cuceririi ruseşti au fost dezastruoase. În numele unei civilizări prost înţelese, popoare întregi au fost asimilate aproape total. Lozinca „civilizării” Siberiei nu este cu nimic diferită faţă de lozincile asemănătoare din tot restul lumii unde au ajuns puterile coloniale.
Imperiul Rus a început să aibă probleme în Europa şi în zona Caucazului unde s-a lovit de civilizaţii cel puţin la fel de vechi cât civilizaţia rusă – unele chiar mult mai vechi. Finlandezii, popoarele baltice, polonezii, românii, georgienii, armenii şi musulmanii din Caucaz s-au dovedit a fi mult mai greu de asimilat. Aici mitul „civilizării” nu a mai fost de ajuns – a fost nevoie de propagarea unui alt mit, mitul „eliberării”. Românii făceau de multă vreme parte din civilizaţia medievală bizantină la momentul întâlnirii cu Imperiul Rus, deţineau o cultură proprie scrisă şi aveau un sistem administrativ propriu. La fel şi restul popoarelor din estul Europei care au intrat în atenţia Imperiului Rus începând cu secolul al XVIII-lea. Binefacerile civilizaţiei nu trebuiau aduse cu sabia – aşa a apărut mitul „eliberării”. Cine citeşte istoria rusă scrisă de ruşi, nu poate să nu observe că armatele ruşilor nu au cucerit niciodată pe nimeni – armatele ruşilor întotdeauna au eliberat pe câte cineva.
„Eliberarea” în mod automat trebuie să atragă simpatia „eliberaţilor” – şi totuşi în cele mai multe cazuri aceştia abia aşteaptă să scape de „eliberatorii” veniţi de la Moscova. Şi aici intervine supărarea: „eliberaţii” care vor să meargă prin lume de capul lor sunt imediat taxaţi drept trădători. Păi noi v-am eliberat şi voi nu ne iubiţi?!? De obicei, „eliberaţii” trebuie să înveţe limba rusă, în semn de recunoştinţă. Imperialii se apucă apoi şi rescriu istoria locului care până la momentul „eliberării” a fost una învăluită într-o beznă groasă, oştenii Moscovei fiind întotdeauna purtători de lumină, iar „eliberaţilor” li se cere de fiecare dată să îi iubească pe „eliberatori”. Este ceva ciudat în această dorinţă, pentru că dragoste cu sila nu se poate – sau se poate, dar se numeşte viol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
