Actualitate

S-a aflat lista primăriilor și a companiilor percheziționate zilele acestea

 Acţiunile de urmărire penală s-au desfăşurat în cadrul mai multor cauze penale, pornite pe faptul coruperii pasive, active şi escrocheriei şi au constat în percheziţionarea unor birouri din instituţii publice, precum şi ridicarea unor acte din cadrul a zeci de primării din toată ţara. Cei reţinuţi sunt suspectaţi că ar fi acţionat conform unui plan infracţional determinat, urmărind scopul de a obţine asistenţă financiară de la Fondul Ecologic pentru implementarea unor proiecte locale.

Astfel, procurorii au documentat un şir de licitaţii publice privind construcţia sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare în mai multe localităţi, în urma cărora au câştigat companiile gestionate din umbră de un singur beneficiar. Acesta ar fi gestionat întreaga schemă infracţională care consta în negocierea cu factorii de decizie din cadrul Fondului Ecologic Naţional al Ministerului Mediului asupra aprobării finanţării proiectelor, care urmau să fie atribuite primăriilor din ţară. După ce erau identificate localităţile, beneficiarul mergea la responsabilii din teritoriu şi le propunea 5 la sută din valoarea contractului care urma a fi semnat. Ulterior, membrii grupului de lucru din primării aranjau câştigarea licitaţiei de către agentul economic indicat, descalificând alţi aplicanţi.

În continuarea intenţiilor sale infracţionale, după semnarea contractelor, acelaşi beneficiar prezenta Fondului Ecologic documente contabile false cu privire la executarea lucrărilor prevăzute în contracte pentru a obţine plăţile indicate. De facto, lucrările nu erau executate, iar Fondul Ecologic transfera bani pe conturile firmelor gestionate de el în baza unor acte fictive, fapt ce a dus la delapidarea bugetului de stat în proporţii deosebit de mari, de ordinul zecilor de milioane de lei.

CNA şi procurorii au descins ieri la peste 20 de primării din ţară de unde au ridicat documente cu privire la achiziţiile publice organizate de autorităţile locale pentru efectuarea diferitor lucrări de canalizare şi apeduct – proiecte finanţate de Fondul Ecologic de stat. Procurorii urmează să analizeze toate licitaţiile, faţă de care sunt anumite suspiciuni, se arată într-un comunicat de presă al insitituție. 

Mai mult în presă au apărut și informații despre lista primăriilor la care ieri s-au făcut percheziții și ridicări de acte. Astfel, jurnaliștii de la deschide.md au aflat localitățile în lista proiectelor finanțate, în 2016, din banii Fondului Ecologic, și au constat că în cele mai multe cazuri sumele oscilează între un milion și două milioane de lei. Sumele de facto ale proiectelor sunt însă mult mai mari, potrivit tender.gov.md. De pe aceeași sursă publică am reușit să culegem și lista companiilor care câștigau licitațiile respective. În mare parte este vorba despre: Valenscor Design SRL, Barzine-CONS SRL, Santeh-Trans SRL, Levprocons SRL, Regal Rent SRL și altele. Ulterior, motoarele de căutare ni l-au prezentat drept beneficiar unic al acestor firme pe Alexei Voloșciuc, reținut și el pentru 72 de ore.

 DESCHIDE. MD precizează că în unele cazuri sunt firme care apar o singură dată, iar tender.gov.md publică înainatea lor și licitații anulate. În condițiile date, putem admite că în baza unor contestații, sau a unor scandaluri publice primarii s-au răzgândit și au renunțat la „afacerea” care le aducea în buzunar 5% din valoarea licitației.

Iată datele culese:

Sagaidac, r. Cimișlia – 1.749.114 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Regal Electronic SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 7.733.392 mln. lei.

Trușeni, mun. Chișinău – 2.425.787 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Valenscor Design SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – acord adițional de 40.174 lei.

Mateuți, r. Rezina – 1.000.000 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Valenscor Design SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 9.533.721 mln. lei

Speia, r.Anenii Noi –

Sociteni, r. Ialoveni – 2.000.000 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Regal Electronic SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 9.979.999 mln. lei

Ocnița, r. Ocnița –

Dragușeni, r. Hâncești – 797.411 din Fondul Ecologic, agent economic: Barzine-CONS SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 5.510.446 mln. lei + 1.921.721 mln. orin acord adițional de majorarea a contractului. În mai, 2017 a fost reziliat unul dintre contractele de majorare în valoare de 86.230 mii lei.

Băcioi, mun. Chișinău – 1.000.000 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Levprocons SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 10.996.915 mln. lei

Cimișeni, r. Criuleni –

Colonița, mun. Chișinău – 2.021.559 mln. – din Fondul Ecologic, agenți economic: Valenscor Design SRL și Barzine-CONS SRL. Pe tender.gov.md nu sunt publicate valorile contractelor de achiziți, dar sunt câte doua contracte adiționale de majorare în valoare totală de 1.318.447 lei. Totodată Barzine-CONS SRL mai are un contract pentru curățirea albiei și amenajarea râulețului Colonița, în valoare totală de 1.659.538 lei. Contractul adițional de majorare a sumei cu 26.870 mii lei a fost reziliat.

Fârlădeni, r. Căușeni – agent economic: Valenscor Design SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 196.939 lei.

Hârbovăț, r. Anenii Noi – 2.000.000 mln.din Fondul Ecologic, agent economic: Santeh-Trans SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 6.892.341. Totodată, agentul economic Barzine-Cons SRL are un contract în valoare de 2.499.929 + 473.196 lei pentru contrucția unui podeț tubular.

Cruzești, mun. Chișinău – 2.000.000 mln din Fondul Ecologic, agent economic: Regal Electronic SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 7.991.786 mln. lei.

Iordanovka, r. Basarabeasca – 1.000.000 mln. din Fondul Ecologic – agent economic: Reidental SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 14.320.223 mln. lei.

Durlești –

Onești, r. Strășeni – 1.000.000 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Valenscor Design SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 16.950.001 mln lei.

Văratic, r. Ialoveni – 1.000.000 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Regal Electronic SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 9.979.294 mln. lei

Țânțăreni, r. Anenii Noi – Agent economic: Levprocons SRL. Valoarea totală a proiectului privind construcția stației de epurare (conform tender.gov.md) – 10.983.699 mln. + 3.574.146 milioane pentru rețele de canalizare.

Zaicana, r. Criuleni – Agent economic: Barzine-CONS SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 29.429.999 mln. lei și Regal Electronic SRL cu o licitație de 212.921 mii lei.

Caracui, r. Hâncești – 1.710.786 mln din Fondul Ecologic, agent economic: Litarcom SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 2.722.829 mln. lei și Valenscor Design SRL cu un proiect de 2.269.433 mln. lei

Ermoclia, r. Ștefan Vodă – 1.000.000 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Santeh Trans SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 4.698.801 mln. lei

Lozova, r. Strășeni- 2.000.000 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Levprocons SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 34.024.484 mln. lei

Mălăiești, r. Orhei – 1.500.000 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Regal Rent SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 7.964.333 mln. lei

Peresecina, r. Orhei – 1.000.000 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Polimer Gaz Conducte. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 26.328.133 mln. lei

Satu Nou, r. Cimișlia – agent economic: Santeh Trans SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 29.483.467 mln. lei

Ghelăuza, r. Strășeni – agent economic: Bulstroi Ingenering SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 7.444.709 mln. lei iar înainte de această licitație sunt altele două anulate însă nu este indicat agentul economic.

Gălești, r. Strășeni – 1.000.000 mln. din Fondul Ecologic, agent economic: Barzine-CONS SRL. Valoarea totală a proiectului (conform tender.gov.md) – 53.899.956 mln. lei

Alexei Voloșciuc ar fi gestionat întreaga schemă infracţională care consta în negocierea cu factorii de decizie din cadrul Fondului Ecologic Naţional al Ministerului Mediului asupra aprobării finanţării proiectelor, care urmau să fie atribuite primăriilor din ţară. După ce erau identificate localităţile, beneficiarul mergea la responsabilii din teritoriu şi le propunea 5 la sută din valoarea contractului care urma a fi semnat. Ulterior, membrii grupului de lucru din primării aranjau câştigarea licitaţiei de către agentul economic indicat, descalificând alţi aplicanţi.

În continuarea intenţiilor sale infracţionale, după semnarea contractelor, acelaşi beneficiar prezenta Fondului Ecologic documente contabile false cu privire la executarea lucrărilor prevăzute în contracte pentru a obţine plăţile indicate. De facto, lucrările nu erau executate, iar Fondul Ecologic transfera bani pe conturile firmelor gestionate de el în baza unor acte fictive, fapt ce a dus la delapidarea bugetului de stat în proporţii deosebit de mari, de ordinul zecilor de milioane de lei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *