Actualitate

S-a DAT STARTUL. Aproximativ trei milioane de cetățeni aşteptaţi la VOT

Scrutinul este considerat o provocare pentru partidele proeuropene care s-au aflat la guvernare în ultimii patru ani. Potrivit BBC, competiţia electorală dintre forţele pro-europene şi cele pro-ruseşti a căpătat o semnificaţie deosebită, în contextul crizei din statul vecin, Ucraina.

Alegerile parlamentare, în urma cărora vor fi desemnaţi 101 deputaţi pentru un mandat de patru ani, se desfăşoară în baza scrutinului proporţional, pe liste. În competiţie iau parte 20 de partide şi coaliţii şi patru candidaţi independenţi. Din cursa electorală a fost exclus în ultimul moment Partidul Patria al lui Renato Usatîi, acuzat formaţiunea că a primit bani din străinătate.

Pentru validarea alegerilor, rata de participare trebuie să fie de cel puţin o treime din alegătorii înscrişi pe listele electorale.

Comisia Electorală Centrală a publicat miercuri numărul actualizat al cetăţenilor cu drept de vot din Republica Moldova. Acesta este mai mare decât la alegerile precedente deoarece îi include şi pe cetăţenii din stânga Nistrului, pe cei stabiliţi permanent în alte state, dar care şi-au păstrat cetăţenia moldovenească, precum şi cetăţenii fără reşedinţă permanentă.

În prezent, pe listele electorale figurează aproximativ 2,8 milioane de cetăţeni, în timp ce în registrul alegătorilor sunt 3,2 milioane de moldoveni cu drept de vot. Dintre aceştia din urmă, peste 200.000 sunt înregistraţi în Transnistria, unde de obicei nu au posibilitatea să voteze decât dacă vin la secţiile de votare amenajate în dreapta Nistrului.

Aproximativ 90.000 sunt cetăţeni moldoveni care au plecat din ţară şi care vor putea vota în cele 95 de secţii deschise în străinătate, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în prealabil, în baza paşaportului şi completând o declaraţie pe propria răspundere, relatează Mediafax.

Restul alegătorilor neînregistraţi pe listele electorale sunt cetăţeni fără viză de reşedinţă, care vor putea vota, de asemenea, pe listele suplimentare.

În Parlamentul Republicii Moldova, mandatele se distribuie prin metoda coeficientului electoral, doar candidaţilor care au întrunit pragul necesar intrării în Parlament.

În legislatura 2010-2014, Parlamentul a modificat pragul electoral, crescându-l la 6 la sută pentru partide, 9 la sută pentru blocuri electorale formate din două partide şi/sau organizaţii social-politice şi 11 la sută pentru un bloc electoral format din trei sau mai multe partide şi/sau organizaţii social-politice. Pentru candidaţii independenţi, pragul electoral a rămas de 2 la sută, la fel ca în 2010.

Pentru distribuirea mandatelor, numărul de voturi se împarte la numărul de mandate rămase după scăderea mandatelor obţinute de candidaţii independenţi, obţinându-se astfel coeficientul electoral. Numărul de voturi valabil exprimate obţinute de fiecare partid sau bloc electoral care a trecut pragul de reprezentare se împarte la coeficientul electoral, rezultând astfel numărul mandatelor de deputat ce revine fiecărui concurent electoral.

Mandatele rămase neatribuite se repartizează succesiv, câte unul fiecărui partid în ordine descrescătoare, începând cu formaţiunea care a obţinut cele mai multe voturi.

În prezent, Parlamentul Republicii Moldova are patru grupuri parlamentare şi zece deputaţi neafiliaţi, după cum urmează: grupul parlamentar PCRM – 34 de deputaţi, grupul PLDM – 31 de deputaţi, grupul PDM -15 deputaţi şi grupul Partidului Liberal Reformator – 11 deputaţi.

Sursa: timpul.md, mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *