Economie

Salariul mediu pe economie se va majora la 3650 lei în 2012?

Ponderea acestor cheltuieli în PIB va constitui 26,5%, a precizat ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţa, prezentând într-o şedinţă proiectul Politicii bugetar-fiscale şi proiectul Legii bugetului pentru 2012, transmite Info-Prim Neo.

Cheltuielile de ordin economic vor constitui 14,4% din totalul cheltuielilor bugetului public naţional pe anul 2012, ceea ce reprezintă 5,7% din PIB, faţă de 4,8% în 2011. În expresie bănească cheltuielile economice prognozate pentru anul viitor constituie 30,3 mlrd lei, iar cheltuielile capitale − 5,9 mlrd. Potrivit ministrului finanţelor, cheltuielile de ordin economic au fost supuse unei prioritizări mai bune, astfel încât să fie oferit un spaţiu mai mare cheltuielilor capitale, care sunt un imbold pentru obţinerea unei creşteri economice durabile.

Cheltuielile de personal pentru autorităţile şi instituţiile finanţate din bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale nu vor depăşi limita de 8,7 mlrd lei, adică 9,5% din PIB (plafonul fiind de 10 la sută).

Pentru anul viitor au fost prevăzute mijloace pentru continuarea implementării normelor salariale prevăzute în Legea privind salarizarea în sectorul bugetar. Aceste mijloace sunt în sumă de 553,4 mln lei: 365 mln lei în bugetul de stat şi 188 mln lei în bugetele autorităţilor publice locale.

Veniturile bugetului public naţional vor însuma în 2012, potrivit proiectului de lege, 35,3 mlrd lei, cu 4,3 mlrd lei (13,9%) mai mult decât în anul curent. Ca pondere în PIB, veniturile BPN vor creşte de la 37,8%, în 2011, la 38,6% în 2012. Cheltuielile totale ale BPN vor constitui 36,1mlrd lei, cu 3,5 mlrd lei mai mult decât în anul curent sau cu 10,7%. Ponderea cheltuielilor bugetului public naţional în PIB va fi de 39,7%, în scădere faţă de 2011, când acestea au fost la nivelul de 39,4%. Deficitul bugetului public naţional se estimează la 730 mln lei, adică 0,8% din PIB, faţă de 1,6 mlrd lei (1,9% în raport cu PIB) în 2011.

La bugetul de stat pentru 2012 se preconizează venituri în sumă de 21,5 mlrd lei, cu o creştere de 2,4 mlrd lei (12,6%) faţă de 2011, iar cheltuieli în sumă de 22,2 mlrd lei, cu o creştere de 1,8 mlrd lei (9%) faţă de 2011.

În 2012 se preconizează ca PIB să atingă valoarea de 91,6 mlrd lei, cu o creştere de 5% în termeni reali. Rata inflaţiei medie anuală prognozată constituie 6,9%. De asemenea, la calcularea indicatorilor bugetari s-a luat în calcul o creştere a importurilor şi exporturilor cu 12% şi, respectiv, 11% . Mărimea salariul mediu pe economie se aşteaptă la nivel de 3650 lei, cu un spor de 11% în termeni nominali şi 3% în termeni reali.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *