Ultima oră

Sancțiunile impuse Rusiei trebuie să vizeze sectoare importante ale economiei

De această părere este analistul politic Victor Chirilă, director executiv al Asociației pentru Politică Externă.

Invitat în cadrul emisiunii ”Ora de vârf” de la radio Chișinău, el a declarat că pierderile considerabile pe care le-ar putea suporta economia rusă ar putea să îl determine pe președintele Vladimir Putin să renunțe la pornirile sale expansioniste.

Pentru a proteja spațiul informațional național de campaniile de dezinformare propagate în Republica Moldova prin canalele de televiziune și radio rusești, autoritățile de la Chișinău ar trebui să aibă în vedere și eventuale modificări în legislația națională cu privire la audiovizual, mai consideră Victor Chirilă.

Amintim că fostul premier al Luxembourg-ului Jean-Claude Juncker, a declarat zilele acestea, într-un interviu pentru o publicație germană, că Uniunea Europeană trebuie să protejeze Republica Moldova, pentru ca aceasta să nu devină următoarea victimă a Rusiei.

Potrivit lui Junker, Bruxelles-ul ar trebui să semneze rapid Acordul de Asociere cu Chișinăul, pentru a-i demonstra lui Vladimir Putin că nu poate face în Republica Moldova ceea ce a făcut în Crimeea.

sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *