Săraci pe barba noastră

Moldova nu are zăcăminte uriașe, nu are munți sau mare, nu are uzine gigantice. Moldova are iazuri și mult vin, fructe și oameni gospodari. Și totuși sărăcia ne copleșește la propriu. De ce? Am putea spune că nu știm, dar de fapt adevărul e altul.

Fiecare încearcă să-și vândă singur căciula. Statul a privatizat pe mite mari, dar fonduri puține, tot ce a avut. Iazurile le-a dat în arendă, brandurile – puține câte sunt – le neglijează. Nu întâmplător tot ce se știe despre țara noastră peste hotare e: Cricova, Purcari și Bucuria. Și oare doar atât avem de dat, de expus?

Fiecare primăvară vine cu foc. Nu la figurativ, ci la propriu. Focul pus de oameni pe câmp și la stuf. Mai ales în lunile martie și aprilie râurile Nistru și Prut sunt luminate noaptea de flăcări. Păsările își pierd habitatul și se mută în limanurile din Ucraina. Pentru că vecinii noștri știu să exploateze turistic stuful și iazurile. Și nu doar atât știu ucrainenii. Tot mai multe produse alimentare vin cu asigurarea că nu conțin produse modificate genetic. De Blajini am văzut inclusiv ciocolată pe care scria cu litere de o șchioapă „bez GMO".

În zona în care locuiesc părinții mei se arde feriga primăvara cum se arde la noi stuful. Nimeni nu își bate capul cu eco-sistemul. Așa s-au obișnuit oamenii să curețe pășunile, iar când vor să se îmbogățească, taie ilegal pădurea. Ne sună cunoscut?

Străinii în schimb știu, cum spune o altă vorbă din bătrâni, să scoată bani din piatră seacă. Așa se face că în plină noapte albă, de la lumina ferigii aprinse, prin zonă a trecut un angajat de la Ambasada Chinei. Aflând că nu e vorba de incendiu, ci de foc "controlat" s-a întors peste câteva săptămâni să se intereseze de soarta ferigii. Pentru că așa cum ucrainenii știu că stuful conservă o zonă ce poate deveni turistică, chinezii știu că din ferigă pot obține un combustibil natural. Iar dacă nouă nu ne trebuie produse, turism sau bani, lor le e de folos.

M-am întrebat dacă sătenii distrați de apariția chinezilor într-un sătuc de la deal și-au dat seama că cineva poate să câștige din indiferența lor. Nu știu, dar am văzut că oamenii erau extrem de uimiți de ceea ce au spus chinezii când au aflat că feriga e arsă pe câmp: „Oamenii de aici ard aurul!”. Bineînțeles că asta i-a făcut să se întrebe cum poate feriga ajunge aur.

E un mic exemplu, o simplă observație asupra modului în care lăsăm să ne scape printre degete oportunitățile pe care pământul ni le oferă. E suficient să ne gândim că în timpul foametei din 1946-1947 dacă ar fi fost ars stuful, victimele ar fi fost de două ori mai multe.
Și parcă nu e de ajuns că nu știm să folosim ce avem, ne mai stau pe cap și politicienii, pe care singuri i-am ales, și care nu știu și nu vor altceva decât să fure și să facă bani. De la ștampila de vot din mâna noastră la nepăsarea față de tot ce ne înconjoară nu ne rămân decât vinul, mândria și sărăcia.