Schimbare la Comisia Națională pentru Integrare Europeană: Maia Sandu l-a înlocuit pe Radu Marian cu Dorian Istratii

Președinta Maia Sandu a modificat componența Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană. Printr-un decret prezidențial, deputatul PAS și fost președinte al Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Radu Marian, a fost înlocuit de colegul său de partid, Dorian Istratii. Schimbarea are loc la scurt timp după scandalul MoldATSA, în care numele lui Marian a fost vizat, dar și după învestirea noului Guvern, când mai multe nume din fosta garnitură nu s-au mai regăsit în noua componență a Executivului.
„Poziția „MARIAN Radu – președinte al Comisiei pentru economie, buget și finanțe a Parlamentului” se substituie cu poziția „ISTRATII Dorian – vicepreședinte al Comisiei pentru economie, buget fi finanțe a Parlamentului””, se arată în decretul semnat de Maia Sandu.

Pe 29 iunie, Radu Marian și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe.