Editorial

Scrisoare deschisă din partea unui cetățean care nu vrea să-l demită pe Dorin Chirtoacă

 Dorin Chirtoacă este cel mai bun primar pe care l-a avut acest oraș vreodată – tânăr, frumos, deștept, unionist și român adevărat. În rândurile următoare vă explic și de ce.

Dorin Chirtoacă este unicul pilon urban de rezistență în calea tancurilor rusești și a tertipurilor create de Mâna Moscovei. Fără Dorin, acest oraș se va transforma, în scurt timp, într-un Kișiniov comunist, iar toți românii adevărați, așa cum sunt eu și Dorin, vor fi nevoiți să-l părăsească.

Dorin Chirtoacă știe că în Capitală locuiesc doar oameni de succes, iar oamenii de succes circulă cu mașina – nu pe jos, pe bicicletă sau în transport public precum restul plebeilor. Și eu sunt șofer și o persoană de succes, și pot să vă spun că Dorin Chirtoacă a transformat Chișinăul într-un rai al șoferilor. Poți ajunge cu mașina oriunde, și, ce este mai important – tot Chișinăul este o parcare ca noi, șoferii, să ne simțim comod și să nu fim nevoiți să mergem pe jos. Personal pot parca oriunde – pe gazon, în fața scării, pe trotuar, în parc, în stație… ce să mai vorbim, după cum am zis și mai sus, e un adevărat rai pentru automobiliști.

Dorin Chirtoacă are viziuni moderne să transformeă fața orașului. Grație lui, aproape toate urâțeniile învechite, numite de plebe „patrimoniu istoric sau cultural”, au fost distruse. În locul lor apar clădiri moderne, frumoase și lucioase, din materiale ultramoderne: plastic și sticlă. Anume datorită primarului ne putem lăuda cu un număr enorm de benzinării, centre comerciale, gherete, gheretuțe, terase, hoteluri și blocuri locative de lux.

Chiar dacă este român adevărat, Dorin Chirtoacă cunoaște specificul românilor basarabeni, și anume: cât trăim să construim. Credeți că alt primar le-ar fi dat voie chișinăuienilor să-și construiască garaje, terase și pristroici acolo unde vor ei? Cu siguranță că nu. Este de ajuns să mergi în Olanda, de exemplu, unde primăria nu-ți permite nici măcar să schimbi draperiile de la ferestre, nemaivorbind de o pristroică adevărată. Și ce este mai important, orice chișinăuian care vrea să-și extindă apartamentul sau casa, o poate face fără a trece prin calvarul birocratic: este de ajuns să lași câteva sute, sau mii (depinde de construcție) de euro unui funcționar de la primărie – și poftim, construiește ce vrei și cum vrei.

Aș mai avea multe motive pentru susținerea primarului Dorin Chirtoacă, însă mă opresc aici. Dacă iubești Chișinăul așa cum îl iubim noi, dacă ești o persoană de succes, dacă în tine încă nu s-a stins flacăra românismului, dacă ești deștept și realizezi că Mâna Moscovei este reală, nu ieși la referendum – lasă-l pe cel mai bun primar în funcție.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *