Deodată, în partea opusă a drumului, s-a oprit un taxi și șoferul m-a întrebat: „Matale, unde mergi?”. După ce i-am explicat unde vreau să ajung, el a schimbat scaunul și m-a ajutat să urc, ridicându-mi picioarele. Cârjele și geanta mi le-a aranjat. Pe drum, i-am povestit istoria mea și l-am rugat să-mi dea numărul său de telefon. Când am vrut să-i plătesc, a refuzat să ia bani. Când i-am spus că anterior și o fată m-a ajutat fără să-mi ia vreun ban, el mi-a povestit că bunica sa se află în aceeași situație ca a mea.
Altădată, un bărbat zdravăn tot m-a jelit și m-a adus acasă. Iar odată mergeam spre stație, pe strada Ștefan cel Mare, și o femeie bătrână mi-a dat 1 leu. Eu i-am zis: „Mie îmi este rușine”. Ea însă m-a implorat să iau banii de sănătatea fiului ei. Sau m-a oprit o femeie, împreună cu fiică-sa, și mi-a dat 5 lei. Mi-a spus în rusește să-i iau în numele lui Dumnezeu. Ajungând la trecerea subterană de lângă magazinul UNIC, am văzut un orb cântând la baian și, știind de la mama, că dar din dar se face rai, i-am dat muzicantului 6 lei.
Prin această scrisoare, am vrut să vă mărturisesc că societatea noastră nu e pierdută și mai avem oameni cu suflet mare care, în ciuda faptului că trăim vremuri grele, nu-și pierd credința și bunătatea.
Vasile Manic,
Chișinău
