Împărtășesc totalmente poziția Dvs. pe care ați argumentat-o, destul de convingător, în excelentul Dvs. editorial „Doi berbeci moldoveni…”.
Într-adevăr, numai niște indivizi cu intenții extrem de rele (coloana a 5-a de la noi a Moscovei), dar, cu regret, și o parte a moldovenilor noștri dintre cei rătăciți, cu conștiința națională mutilată de îndelungata propagandă sovieto-comunistă, mutilare de care guvernanții de la noi n-au făcut și nu fac nimic ca să-i scape – nu vor să recunoască faptul că, în terminologia Dvs., anume „Proiectul (modelul) statului proeuropean satisface în cel mai înalt grad interesele naționale fundamentale ale moldovenilor majoritari, dar și ale minoritarilor, fiindcă le oferă o perspectivă reală spre o nouă etapă istorică de civilizație și de prosperitate”. Și nu e deloc de mirare faptul că și Moscova îl respinge cu vehemență (ba anume ea și dă tonul aici).
Aș putea menționa – evident, cu solidarizare – multe (toate) dintre tezele pe care le argumentați (repet, foarte convingător), numai că ele vor fi înțelese ȘI de către cei mulți doar dacă noi toți – care mai ținem la viitorul acestei părți de români moldoveni – ne vom include plenar în explicarea și propagarea lor printre oamenii de rând, și pe înțelesul lor. Una dintre aceste teze merită însă o atenție deosebită. Și anume, afirmația că fără implicarea deplină și permanentă a guvernării statului, oricare ar fi culoarea ei politică, nu vom reuși să ajungem la o conviețuire civilizată a celor două părți ale populației RM. Iar, în așa caz, acest stat nu are și nu va avea viitor…
Să nu o luați în nume de rău, domnule Tănase, dar consider, totodată, necesară o precizare la afirmația Dvs. de la începutul părții a II-a a acestui text. Și anume, că moldovenii nu pot răspunde la întrebările: „Moldova, încotro? și Ce e de făcut?”.
Nu vă dau lecții, dar realitatea aici e, cel puțin, un pic alta. De aceea, cred, mai corectă ar fi fost afirmația că la noi GUVERNĂRILE au ignorat totalmente răspunsul rezonabil pe care l-au dat aici, cu ani în urmă, mai multe persoane dintre moldovenii cu demnitate națională și conștiința națională sănătoasă, printre care, iertată să-mi fie îndrăzneala de a spune asta aici, e și umila mea persoană.
Nu vreau să credeți că alerg după popularitate (la ce mi-ar trebui ea?) sau că sunt obraznic și lipsit de modestie. Dar vă rog mult „să răsfoiți” textul lucrării mele pe care vi-l expediez. Sunt sigur că, dacă veți avea răbdare, vă veți convinge că, la tema pe care ați expus-o în Doi berbeci… am scris – ca și până, și după editarea cărții – multe gânduri corecte, necesare, utile și azi. Ele au figurat de mai multe ori în paginile „LA”. La TIMPUL nu am prezentat astfel de materiale, bănuind că ele nu se vor accepta, odată ce – fie și parțial – ideile/tezele lor fuseseră în săptămânalul menționat: știu că la noi o publicație periodică arareori preia ceva din subiectele la care deja a scris vreo altă publicație. Or, de asta sunt convins, nu e întotdeauna bine, iar în cazul temei la care v-ați/ne-am referit, e chiar în dauna cauzei noastre naționale… De ce? Cel puțin, pentru că nu facem un front comun. Deci, nu demonstrăm – nici în interior, nici, cu atât mai mult, în exterior – că necesitatea integrării minoritarilor cu populația autohtonă a RM, realizarea în permanență a unui program de stat eficient în acest domeniu, acestea nu sunt doar niște dorințe ale unor autori, gen C. Tănase sau N. Dabija care publică din când în când ceva valoros la această temă și pe care șovinii velicoruși și tot felul de românofobi îi consideră niște naționaliști înrăiți. E foarte important să demonstrăm în permanență că asta e poziția TUTUROR acelor autohtoni care și-au păstrat conștiința națională neafectată de mancurtism (poziție pe care însă o exprimă public și o argumentează sub toate aspectele doar acei dintre intelectualii autohtoni care nu numai că au pregătirea teoretică respectivă, dar și rămân devotați cauzei naționale, adică nu și-au vândut sufletele străinilor…). Și numai printr-o așa schimbare a atitudinii minoritarilor față de majoritatea românofonă vom putea ajunge la o pace interetnică și la conviețuirea pașnică a celor două părți ale populației RM.
Deci, numai așa (plus, evident, multe alte transformări, dar care – toate – au la bază, necesită o atare pace) ne vom putea apropia maximal de civilizația europeană în cadrul căreia – chiar dacă vor trece încă mulți ani, până când RM va deveni membru al UE – vom putea realiza și unificarea noastră cu ceilalți români, fie și cu păstrarea RM, ca stat independent, dar ca al doilea stat românesc. Adică fără reunirea politică, acea matahală cu care răuvoitorii noștri continuă să prostească/sperie mulțimea…
Vă urez sănătate și noi succese în prodigioasa Dvs. activitate!
Cu respect, Nicolae Cojocaru, doctor in filozofie
