Fantoma euroscepticismului bântuie prin R. Moldova. Asistăm la un paradox: după trei ani de la instalarea la putere a Alianței pentru Integrare Europeană (AIE), numărul adepților integrării europene, în loc să crească, descrește. Cel puțin asta ne spun sondajele. Oricât de optimiști am fi, nu putem să nu constatăm că actuala guvernare vrea să facă aproape imposibilul: să integreze în Uniunea Europeană o Moldovă profund dezbinată – atât de dezbinată încât, la modul metaforic, putem vorbi despre două Moldove.
Așadar, există două Moldove. Una e Moldova nostalgică, filorusă, procomunistă, care e formată în temei din minoritățile naționale și din o mică parte de moldoveni. Această Moldovă a fost împotriva dispariției URSS, împotriva declarării independenței RM, împotriva orientării spre Vest a RM.
A doua Moldovă e cea proeuropeană și anticomunistă care e formată în temei din moldoveni, dintre care unii se consideră români, iar o parte a acestora tind spre unirea cu România. Această Moldovă e cea care a salutat dispariția URSS, a luptat pentru declararea independenței RM, e adepta integrării în UE.
Din acest punct de vedere, Chișinăul nu e capitala RM, ci cartierul general unde sunt dislocate statele-majore ale celor două tabere aflate în război.
La prima întrebare din subtitlu – cine îngroapă R. Moldova? – există două răspunsuri, care se bat cap în cap. Eurofilii spun că RM este îngropată de adepții orientării spre Est, iar aceștia dau vina pe rusofili, adepții orientării spre Vest. Și prima, și a doua tabără are argumentele și contraargumentele sale. De două decenii, aceste tabere se află într-un epuizant război politic (și geopolitic), când una când alta câștigă câte o mică bătălie, capătul acestui război însă nu se vede și nu se știe care tabără va ieși învingătoare.
Și totuși, cine îngroapă RM? Nici prima, nici a două Moldovă nu e omogenă, în interiorul fiecăreia există diferite curente de opinie, dar, în linii generale, ca instrument de lucru putem accepta această divizare în două tabere. Există oameni buni, talentați, patrioți ș.a.m.d. și într-o Moldovă, și în alta. Și într-o Moldovă, și în alta există și ticăloși. Aceste două Moldove nu mai încap într-o singură țară.
Cam așa sunt distribuite trupele pe frontul politic (și geopolitic) moldovean. Cam așa se votează o dată la patru ani, iar guvernele (parlamentele) rezultate din alegeri exprimă această filozofie și acest coraport de forțe. Anume o astfel de situație avem astăzi: jumătate de Moldovă (cea proeuropeană) e la guvernare, cealaltă jumătate, Moldova filorusă, e în opoziție, cu precizarea de principiu: actuala opoziție (comunistă, socialistă, social-democrată ș.a.m.d.) nu e în opoziție atât cu guvernarea, cât cu cealaltă Moldovă, proeuropeană.
Dacă mâine vor avea loc alegeri parlamentare, coraportul de forțe nu se va schimba (esențial), o Moldovă nu va pute-o înghiți pe alta, ele vor rămâne așa cum sunt azi – separate și în stare de război. Când vorbim despre alternanța la putere, să fim atenți, pentru că alternanța se produce de fapt între aceste două Moldove. După declararea independenței, până în 1994 a fost la putere Moldova proeuropeană, în 1994 alegerile le-a câștigat Moldova nostalgică, mai apoi, vreo doi ani, până în 2001, la putere a fost Moldova democratică… Din 2001 până în 2009 a guvernat Moldova filorusă, iar în alegerile din 2009 a învins, la limită, Moldova proeuropeană. Cine va câștiga viitoarele alegeri? Dacă lucrurile vor merge așa cum merg astăzi, ne putem aștepta la o nouă alternanță la putere, alegerile fiind câștigate de Moldova nostalgică și filorusă. Aceasta, venind la putere, va șterge totul și va lua-o de la început și în altă direcție. Și tot așa mai departe.
Există soluții practice (fiindcă teoretice există) de depășire a acestei situații? Pot fi unite aceste două Moldove sub un singur drapel? Oare e nevoie să mai treacă încă două decenii ca să ne convingem de adevărul că atâta timp cât vor exista aceste două Moldove, divergente și ostile, statul acesta nu va fi funcțional, iar cetățenii săi vor trăi prost.
Acum să revenim la a doua întrebare din subtitlu. Viața arată că orice război odată și odată se încheie cu pace. Fie și una strâmbă. Optimiștii sunt convinși că o pace strâmbă e de o sută de ori mai bună decât un război drept. Noi deja am acceptat o pace strâmbă, când am cedat Transnistria rușilor. S-a încheiat însă războiul? – asta e întrebarea. A doua întrebare e: există vreun model istoric ce ne-ar putea servi în scopul „unificării” celor două Moldove?
Eu consider că există. E aici, alături, lângă noi. E vorba de Uniunea Europeană, de Europa Unită. Este interesant că noi, cei care parcă dorim să ajungem în această Europă unită, nu studiem atent acest model performant de unitate dintre țări diferite. Cum a fost posibil, ca într-o Europă sângerândă încă, să-și de mâna agresorul (Germania) și victima (Franța) și să pună baza unui proiect nemaivăzut în istorie? Într-un articol publicat pe 28 februarie 2012 în „Bild”, ex-cancelarul Germaniei Helmut Kohl, explică ce a stat la baza acestui miracol. „Părinții fondatori ai UE au convenit că numai o Europă unită ne-ar da șansa unei păci durabile și a libertății”. Așadar, a existat o idee care a stat la baza viitoarei construcții, această idee a fost pacea și libertatea.
O construcție viabilă poate fi înălțată doar pe o idee (fundament) viabil. Să ne întoarcem în istorie. Speriată de repetarea coșmarului, Europa necomunistă a înțeles că numai o Europă unită i-ar asigura pacea și libertatea. Astfel, ideea unității europene a fost acea „idee fondatoare” care a stat la baza UE. Care este ideea națională a RM, capabilă să unească cele două Moldove? Avem o ceată întreagă de politologi și analiști politici care lăutăresc pe la televiziunile noastre libere și independente, despică ore întregi părul în patru pentru a afla ce este primar, oul sau găina, dar care nu încearcă să găsească răspunsul la întrebarea principală: cum unim cele două Moldove în una singură, stabilă și prosperă, unde s-ar simți împăcați, ideologic și istoric, și rusofilii, și eurofilii?
Pe la finele deceniului trecut parcă se contura drept idee națională integrarea europeană, a venit însă anul 2001 și mai bine de jumătate din alegători au votat pentru altă direcție – unirea cu Rusia și Belarus. Peste câțiva ani comuniștii de la guvernare revin la ideea integrării europene, ca idee națională, ca după ce au pierdut alegerile în 2009 să opteze pentru altă „idee națională” – Uniunea vamală asiatică. Aceste „oscilații”, producându-se pe fundalul unei crize economice fără precedent, a pauperizării cetățenilor și a unui climat de corupție și dezmăț, au compromis ideea integrării europene. Ca rezultat, numărul antieuropenilor este completat cu eurosceptici din tabăra eurofililor. Astăzi este clar că ideea integrării europene nu mai este o idee națională, care să fie împărtășită de ambele Moldove.
În acest context, vreau să revin încă la un gând, exprimat de Helmut Kohl, în articolul citat. Răspunzându-le euroscepticilor, care se întreabă „ce beneficii aduce unitatea Europei?”, ex-cancelarul rostește o frază care ar trebui băgată în toate căpățânile noastre uituce: Duhurile rele ale trecutului nu au fost alungate, ele pot reveni oricând”. Să ne amintim, acum un deceniu și ceva nimeni nu mai credea că e posibilă revenirea la putere a „duhurilor rele ale trecutului” (comuniștilor) . Iată de ce șocul a fost mortal pe 25 februarie 2001, când aceste „duhuri rele” au luat 71 de mandate! Nouă ani i-au trebuit celeilalte Moldove ca să-și revină. Amintesc aceste lucruri, fiindcă nu suntem asigurați că la viitoarele alegeri „duhurile rele” nu vor reveni la putere. Și atunci care va fi ideea națională a RM, cum se va simți cealaltă Moldova?
În context, vreau să revin la un „detaliu” foarte important: ideea (inițiativa) constituirii Uniunii Europene a aparținut unui agresor învins, care și-a făcut mea culpa, devenind arhitectul unei noi Europe. Care ar fi ideea unei noi Moldove, unificate, prospere și democratice și cine ar trebui să devină arhitectul ei?
Așadar, ne-am întors de unde ne-am pornit.
Până la urmă, cele două Moldove trebuie să încheie un armistițiu. E nevoie de un răgaz pașnic, să înceteze bubuitul tunurilor și să vorbească mințile raționale, care pot ajunge la un compromis. Cele două Moldove trebuie să se așeze la masa tratativelor de pace. Să caute ideea națională.
