Primul profesor de muzică al lui Beethoven a fost tatăl său. Se pare că acesta a fost un instructor dur şi că micul Beethoven ,,trebuia să stea în faţa clapelor, având deseori lacrimi în ochi“.
În jurul anului 1796, Beethoven a început să-şi piardă auzul. El a suferit o formă severă de tinitus, un ,,ţiuit“ în urechi care îi făcea dificilă perceperea şi aprecierea muzicii, precum şi purtarea conversaţiilor. De atunci, a compus cu repeziciunea celui care nu mai are mult de trăit, încercând să folosească fiecare moment liber, neglijând somnul, mâncarea, prietenii.
Povestea care a stat în spatele celei de-a treia simfonii, Eroica, i-a pasionat pe admiratori, căci Beethoven o compusese în onoarea lui Bonaparte, pe care îl vedea ca pe un eliberator. Dar, foarte repede, Beethoven a ajuns să-l deteste pe împărat şi i-a eliminat numele din partitură. Premiera a avut loc în 1805, iar în anii care au urmat, Beethoven a încercat să compună chiar mai mult, atunci luând naştere Pastorala, Uvertura Coriolan, Fur Elise.
A rămas complet surd în 1814. Urmare a pierderii auzului, s-a păstrat un document istoric unic: caietele sale de conversaţie. Utilizate în aproximativ ultimii cincisprezece ani de viaţă, în aceste caiete prietenii îşi scriau gândurile, astfel încât Beethoven să poată afla ce spuneau, el răspunzându-le fie oral, fie în scris.
