ActualitateEconomie

Seceta din România afectează serios producția europeană de porumb

Sistemul MARS de monitorizare a culturilor agricole din UE şi-a redus estimările privind producţia de cereale realizată de blocul comunitar în acest an, o nouă scădere semnificativă fiind făcută la porumb, în condiţiile în care seceta continuă să afecteze culturile din sud-estul Europei, transmite marţi Reuters, potrivit Agerpres.

Mai multe organisme de prognoză şi-au revizuit semnificativ estimările referitoare la recolta de porumb a UE, în principal din cauza secetei din România, care anterior concura cu Franţa pentru titlul de cel mai mare producător de porumb din UE. În ultimul său raport lunar, publicat luni seara, MARS estimează că în acest an producţia medie la porumb în blocul comunitar va fi de 7,03 tone la hectar (t/ha), de la 7,24 t/ha cât estima în luna iulie, ceea ce ar fi cu 6% sub nivelul de anul trecut. “Culturile de vară au fost afectate în mod deosebit în regiunile în care condiţiile secetoase au coincis cu aprovizionarea limitată cu apă, aşa cum este frecvent cazul în Ungaria, România, Bulgaria şi Grecia”, a informat MARS. Estimările detaliate arată că MARS şi-a revizuit estimările privind producţia de porumb din România până la 3,83 tone/hectar, de la 4,08 t/ha în luna iulie, ceea ce ar fi cu 18% sub producţia de anul trecut, în timp ce în cazul Ungariei estimările de producţie au fost revizuite până la 6,46 tone/hectar, de la 6,77 t/ha în luna iulie, cu 21% mai puţin decât în 2023.

Temperaturile din România au fost, în medie, cu 2,0 – 3,5 grade Celsius peste valorile normale în majoritatea zonelor ţării, astfel că perioada 1 iulie – 17 august 2024 a fost cea mai călduroasă din istorie, conform datelor MARS. Acelaşi organism şi-a redus şi estimările privind producţia de grâu moale a UE, cea mai răspândită cultură de cereale din blocul comunitar, până la 5,68 tone/hectar, de la 5,87 t/ha cât estima luna trecută, cu 2% mai puţin decât în 2023. La orz, producţia medie este estimată la 5,01 tone/hectar, de la 5,09 t/ha estimată luna trecută, dar în continuare cu 8% peste producţia de anul trecut. “Performanţele slabe ale cerealelor de iarnă (în special la grâu moale şi orz de iarnă) se datorează în principal excesului de umezeală care a afectat mari părţi din vestul şi nordul Europei”, a precizat MARS. În ţările baltice, ploile intense au redus calitatea cerealelor în timp ce ploile frecvente au afectat recoltatul în nordul Franţei, ţările Benelux şi nord-vestul Germaniei, unde culturile de iarnă au fost deja influenţate de umezeală o mare parte a acestui sezon.
La oleaginoase, MARS şi-a redus estimările privind producţia de rapiţă din acest an până la 3,07 tone/hectar, de la 3,10 t/ha cât estima luna trecută, cu 3% sub producţia din 2023. În schimb, la sfeclă de zahăr, MARS şi-a lăsat estimările nemodificate la 73,4 tone/hectar, în linie cu media multianuală.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *