CSI / Rusia

Șeful Căilor Ferate din Rusia a anunțat că intenționează să-şi dea demisia

Anunțul a urmat nominalizării sale pentru un mandat în camera superioară a Parlamentului rus. Iakunin a fost citat de presa rusă spunând că va pleca din fruntea Căilor Ferate după alegerile din 13 septembrie din regiunea Kaliningrad.

Luni, Comisia electorală din Kaliningrad a anunțat că actualul guvernator Nikolai Țukanov l-a nominalizat pe Iakunin și alți doi candidați să reprezinte exclava ca senator în Consiliul Federației de la Moscova. Iakunin conduce Căile Ferate ale Rusiei din 2005.

Adversarii Kremlinulu l-au acuzat în repetate rânduri că ar profita de poziţia sa şi apropierea de preşedintele rus pentru a se îmbogăţi, acuzaţii respinse constant. Vladimir Iakunin se află pe lista restricţiilor de viză şi a sancţiunilor financiare impuse de Statele Unite după anexarea Crimeei de către Rusia.

sursa: europaliberă.org


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *