Bogăţia spirituală a acelui secol i se datorează împăratului Constantin cel Mare, care în 313 legalizează creştinismul, punând capăt marilor persecuţii împotriva creştinilor.
Documentele vremii ne dau de înţeles că până în acel moment pentru orice nemulţumire a împăraţilor, fie şi din cauza calamităţilor naturale, rezolvarea era una singură „La lei cu creştinii” (Tertulian). Numărul creştinilor ucişi în primele trei secole şi modurile de tortură aplicate lor sunt aproape de neimaginat. Însă aşa cum notează (acelaşi) Tertulian – sângele martirilor era sămânţa creştinismului. În ciuda persecuţiilor, numărul credincioşilor era în creştere, una din cauze fiind şi curajul celor care îşi dădeau viaţa pentru credinţa în Iisus Hristos, devenind modele pentru cei din jur.
Sfântul Nicolae a fost episcop în Mira Lichiei, iar troparul ortodox scris pentru el ni-l prezintă ca fiind „chip blândeţilor”. Dintre faptele sale două au rămas bine întipărite în memoria colectivă, transformându-l pe Sfântul Ierarh Nicolae într-una din figurile cele mai populare ale tradiţiei creştine.
Cea dintâi e o poveste despre un tată sărac ce avea trei fete. Neavând bani să le mărite cu zestre, cum era atunci obiceiul, sărmanul om s-a decis să o vândă pe fiica lui cea mare, ajunsă la vârsta măritatului. Sfântul Nicolae a aflat acest lucru şi strecurându-se noaptea a aruncat pe fereastră o pungă cu aur în casa săracului. Cu acei bani omul şi-a căsătorit fiica cea mare. Povestea s-a repetat şi cu fiica mijlocie. Când tatăl a anunţat că din cauza lipsurilor o va vinde pe cea mai mică dintre fete, s-a pornit singur să supravegheze noaptea ca să vadă dacă va veni din nou cineva să îi strecoare bani pe fereastră şi să afle cine e binefăcătorul său. Aşa a aflat omul că cel care îi salvase fetele era chiar arhiereul locului, Sfântul Nicolae.
Casele din acele locuri nu aveau la intrare ferestre acoperite, probabil acesta este motivul pentru care, până în ziua de astăzi, în foarte multe ţări, de Sfântul Nicolae se pun cadouri în pantofii copiilor. Chiar şi bătrânul Moş Crăciun pare a fi o adaptare a Sfântului. Englezescul Santa Claus se traduce astfel: Santa prin sfânt, iar Claus este o prescurtare de la Nicolaus.
A doua povestire e una mai sinistră. La Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325), revoltat de erezia lui Arie, care nu recunoştea dumnezeirea lui Iisus Hristos, bătrânul episcop s-a ridicat şi l-a plesnit pe Arie peste faţă.
De aici e obiceiul foarte răspândit, mai ales în România, de a face cadou un băţ cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae. Putem vorbi deja de o industrie a beţelor, împodobite frumos, care umplu străzile cu o săptămână înainte.
Viaţa Sfântului Nicolae nu s-a rezumat la aceste două întâmplări. Există multe fapte de milostenie, multe minuni şi multe alte povestiri despre acest mare sfânt. Eu le-am amintit doar pe acestea fiindcă ele şi-au păstrat ecoul, devenind o tradiţie, deşi s-au întâmplat cu aproape două milenii în urmă.
Dragostea pentru el e reflectată şi de faptul că multe mănăstiri şi biserici au hramul de Sfântul Nicolae, iar numeroase familii şi l-au ales ca sfânt protector. Numele său este întâlnit în toate ţările creştine, în fiecare casă existând un bunic sau un nepot botezat cu numele lui, al cărui înţeles dă mărturie o dată în plus despre calea pe care a urmat-o (nikolaos = biruitor de popoare).
El este sărbătorit în fiecare an pe 6/19 decembrie.
