De parcă lucrurile nu erau deja suficient de serioase, și-a dat demisia consilierul de securitate națională al președintelui Trump, generalul Michael Flynn, despre care presa americană a scris că s-a întâlnit cu diplomați ruși înainte de învestirea în funcție a lui Trump, și a discutat despre ridicarea sancțiunilor pentru Rusia. Ca apoi să mintă în fața comisiilor din Congres, dar și în fața presei, că sancțiunile nu au fost o temă abordată. Acum, după demisia lui Flynn, administrația Trump declară altceva: „Crimeea face parte din Ucraina. Până atunci, sancţiunile împotriva Rusiei după anexarea Crimeii vor rămâne în vigoare până când Rusia va preda Ucrainei controlul peninsulei”. Aceste cuvinte îi aparțin reprezentantului SUA la ONU, Nikki Haley, numită în această funcție de președintele Trump.
În fața acestor poziții ale administrației americane, atitudinile de bravadă ale comentatorilor ruși aflați în slujba Kremlinului, față de epocala alegere a lui Donald Trump în funcția de președinte, ni se par lipsite de orice fundament. Propagandiștii ruși simt cum le fuge pământul de sub picioare și se pregătesc, probabil, să execute noile ordine venite din anturajul lui Vladimir Putin. Ceea ce nu va fi prea ușor, având în vedere că venirea lui Trump la Casa Albă a fost prezentată aproape ca o a doua venire a lui Hristos, pentru locuitorii Rusiei. Ca aceștia să-și iubească și mai mult stăpânii din buricul Moscovei, și să aibă încredere în „sfârșitul liberalismului” și în „lumea multipolară”, propovăduite de apostolul noului imperialism rus, așa-zisul filozof și „sociolog” Alexandr Dughin.
Realitatea este, însă, mult mai dezolantă pentru acești tovarăși, decât orice reverie provocată de miasmele alcoolului sau ale puterii. Donald Trump este președintele SUA și, din această postură, unicele interese la care acesta se poate gândi sunt interesele Americii și ale aliaților ei. Și Rusia ar fi putut deveni un aliat al SUA, i s-a facilitat acest lucru începând cu 1991, când americanii au inclus-o în concertul puterilor mondiale invitând-o în toate structurile internaționale relevante. Pe atunci, președintele Bill Clinton și administrația sa considerau că o apropiere de Rusia, o „îmbunare” a ei ar fi un instrument eficient de a o face să renunțe la politicile ei imperialiste și să devină un partener de încredere pentru Occident. S-a înșelat. Și el, și Boris Elțîn, care a avut de ales între a-l face „succesor” la postul de șef al statului rus pe Vladimir Putin sau pe Boris Nemțov. Dacă l-ar fi ales pe ultimul, poate că planurile lui Clinton s-ar fi îndeplinit.
Președintele Trump și administrația sa nu împărtășesc definiția rusă a lumii multipolare, adică acea lume în care există mai multe centre regionale de putere pe glob, printre care și Rusia, iar Rusia se deosebește de celelalte prin faptul că poate face ce vrea ea în „vecinătatea apropiată”, fără ca vreo instanță sau putere internațională să aibă vreun drept de a interveni. Președintele Trump nu va putea devia de la cursul apărării intereselor americane și ale aliaților Americii, deoarece administrația sa, dar și Congresul SUA, sunt populate nu doar de o minoritate împăciuitoare cu Putin, formată din oameni care au interese de afaceri în Rusia. Există acolo și o majoritate alcătuită din „vulturii” republicani, strâns conectată cu forțele armate și industria de apărare a țării, cu vederi doctrinare social-conservatoare și cu o atitudine foarte dură față de orice țară care pune în pericol aliați ai SUA, în primul rând față de Rusia.
Banditul de la Kremlin trebuie să se pregătească pentru zile negre, deoarece în următorii câțiva ani America, administrată de americani, îl va face să regrete toate atacurile recente asupra țărilor libere care au avut nenorocul să se afle sub ocupație rusă în istoria lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
