Ne-am salutat discret apropiindu-ne obrajii într-un fel de sărut eolian realizat la distanţă suficient de protectoare şi, prinzându-i mai întâi breteaua, care îi aluneca profesionist de pe umărul dezarmant, iar mai apoi şi privirea iscoditoare din ochii căprui, am apucat boul de coarne şi pe Pupsic de braţ şi am întrebat-o amical:
– Pupsic, dragă, la voi aici, pe itinerarul tufelor specializate de pe Calea Basarabiei, cum se gestionează acest teritoriu, cum este condus el şi de către cine – de un dictator de „peşte roşu” sau de vreo alianţă de guvernare, ca să mă exprim mai în vogă?
Pupsic m-a privit şiret.
– Parnişa, tu nu uita că şi eu am studii superioare. Pur şi simplu eu, la timpul meu, am votat, ca şi voi, pentru cine nu trebuia şi iată-mă aici. Eu ţi-am prins ideea şi am înţeles că pe tine te interesează forma noastră de gestiune la fel cum pe Manecica de la coliba nr. 5 o tulbură erupţiile de pe Soare…
– Ai dreptate, roşesc eu fără sfială. Avem noi acolo, sus, un conflict de interese şi nimeni nu ştie de ce nu se creează Alianţa de guvernare a patriei pe care o slujim cu toţii.
– Mă iei peste picior, malcik. Eu dacă aş sluji cu tot trupul şi efortul meu acestei patrii, ea de mult nu mai era săracă. Iar cât priveşte alianţa noastră de guvernare de aici, din teritoriul specializat în prestări servicii milenare, ea este simplă şi clară ca apa Bâcului.
– Hai povesteşte-mi, o implor eu şi încerc să-mi scot reportofonul din buzunar.
– Potoleşte-te cu tehnica. Asta voi trebuie să memorizaţi şi să ţineţi minte o dată şi pentru totdeauna.
Pupsic îşi aprinde o ţigară şi meditează în glas. Noi, uşuraticele nepolitice, avem o vorbă: dacă stai cu picioarele în părţi prea mult timp, ai putea să nu le mai dai la loc.
– Dar, dar asta vă este meseria, încerc să precizez eu.
– Orice meserie îşi are riscurile sale, parnişa, mă calmează Pupsic şi aruncă mucul de ţigară peste tufa vecinei sale Lulu. Iată să o luăm pe Lulu, de exemplu. Ea a încercat o dată să bată recordul profesional şi să fie cât mai mult timp pe eşichierul de centru al arealului nostru, dar s-a ales cu o întindere atât de serioasă de muşchi, încât peste un an nu o să mai aibă nicio priză la alegători, pardon, la clienţi.
– Şi totuşi, cum vă aliaţi voi atunci când aveţi de depăşit o criză, de rezolvat o problemă între voi? insist eu
– A, fleacuri, îmi răspunde plictisită interlocutoarea mea. Noi pur şi simplu ne dezbrăcăm cu pielea goală. Ne aliniem în faţa alegătorilor, pentru că noi aşa-i numim pe clienţii noştri care ne aleg, şi defilăm sau stăm în faţa lor aşa gol-goluţe ca ei să vadă toate detaliile care-i interesează şi să se convingă dacă noi nu ascundem ceva care să-i deranjeze.
– Adică vă aliaţi ca să arătaţi ceea ce vă uneşte şi vă face diferite? o fac eu pe naivul.
– Întocmai, mujic. Şi în aşa fel se construieşte ierarhia aici la noi, pe Calea Basarabiei. Dacă vrei – un fel de conducere bazată pe alianţa goliciunii.
– Dar cum este aleasă cea din vârful ierarhiei? fac ultima precizare.
– Conform numărului de clienţi. În limba ta – după numărul de alegători şi după cât de sinceră este goliciunea ei.
– Goliciune sinceră?
– Asta în limbajul tău ar însemna: cu sufletul curat.
– Mulţumesc, Pupsic.
– Cu plăcere. Nu vreai să te dezbraci?
– Nu, bogdaproste. Am tare multe de ascuns.
– În aşa caz, de ce nu te dai în politică?
– ?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
