Actualitate

Situația financiară a sistemului bancar continuă să se mențină robustă. Care sunt cele trei bănci care se mențin în top

Topul este condus de trei bănci: BC Moldova-Agroindbank (MAIB), urmată BC Mobiasbancă și BC Moldindconbank (MICB). De asemenea, pe fundalul unor performanțe sporite, alte două bănci, BC ProCreditBank și BC BCR Chișinău, înregistrează un avans consistent față de lunile precedente.

Experții menționează că suficiența capitalului ponderat la risc rămâne la un nivel de peste 30% pe întreg sectorul bancar. Lichiditatea băncilor rămâne mult peste limitele reglementate, dar și cele recomandate de practica bancară, fapt ce amplifică apariția unor costuri de oportunitate din ce în ce mai mari. Cu toate acestea, băncile continuă acumularea constantă de profit în baza unei marje bancare consistente, a unor diferențe pozitive de curs valutar și utilizarea activă a instrumentelor de politică monetară (în special Certificatele Băncii Naționale).

Astfel, în primele patru luni ale anului 2018, profitul acumulat de bănci se cifrează la circa 555,4 milioane de lei, fiind influențat negativ de pierderile calculate de o singură bancă (BC Eximbank – 118 milioane de lei urmare procesului de restructurare a activelor și preluare de către noii acționari).

Activitatea de creditare înregistrează o ușoară dinamizare în direcția atât a creditelor noi acordate, cât și a stocului total de credite. Susținute de un volum din ce în ce mai mare de credite de consum caracteristice persoanelor fizice, la sfârșitul lunii aprilie 2018 stocul total de credite înregistrează valoarea de 32,5 miliarde de lei, cu circa 200 de milioane de lei mai mult decât în luna martie. Totodată, stocul de credite acordate persoanelor fizice pentru procurarea/construcția imobilului înregistrează o creștere de aproximativ 80 de milioane de lei, aducând în prim-plan, cel mai probabil, primele rezultate ale programului „Prima casă”.

Experții mai menționează că indicatorii specifici calității portofoliului de credite continuă să se amelioreze, iar gradul de acoperire cu provizioane continuă să rămână adecvat. Urmare creșterii stocului de credite acordate și reducerii volumului de credite neperformante, ponderea celor din urmă înregistrează la sfârșitul lunii aprilie valoarea medie de 15,6%, oscilând în limitele 4 și 35%.

Sursa: ipn.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *