Actualitate

Socialiștii mai vor un referendum

Într-o declarație de presă, socialiștii s-au arătat convinși că orice modificare a Constituției țării poate fi făcută doar de către popor printr-un referendum.

„Regimul de la guvernare, condus de PDM, care cunoaște dorința poporului, în mod intenționat nu dorește organizarea votării și a dezbaterilor publice. Astăzi, în toate sondajele, vectorul european este susținut clar de minoritatea populației țării. Aceasta a devenit dovada discreditării cursului spre integrare europeană, proclamat timp de 8 ani de autoritățile „pro-europene”, pe fondalul furtului miliardului, sărăcirii populației și plecării din țară a 113 persoane în fiecare zi. Propaganda despre „viitorul luminos european” a fost doar un paravan pentru fărădelegile comise de regimul de la guvernare. Astăzi, încrederea populației în Parlament și Guvern a scăzut la un nivel record în istoria Moldovei. Nici un fel de steaguri și sloganuri pro-europene nu pot să scoată țara din criza profundă. Pentru a remedia situația nu trebuie să modificăm Constituția, ci să implementăm reformele necesare în economie, să luăm măsuri de protecție socială a populației, să luptăm împotriva corupției și a incompetenței în toate sferele administrației publice”, se spune în declarație.

Potrivit PSRM, „verdictul Curții Constituționale în mod repetat încalcă flagrant Constituția țării, pe care trebuie să o protejeze”.

„Articolul 5, alineatul (2) din Constituție prevede în mod clar: „Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului”. Articolul 2, alineatul (2) din Constituție prevede: ” Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”. Din punct de vedere tehnic, Parlamentul țării nu poate modifica Constituția mai devreme decât în următoarele 6 luni. Partidul Socialiștilor îndeamnă majoritatea parlamentară să nu se teamă de voința poporului și să abordeze problema vectorului geopolitic obligatoriu al țării în cadrul unui referendum național. PSRM intenționează să se opună introducerii în Constituție a dispozițiilor privind vectorul european al țării, prin toate mijloacele legale”, se mai spune în declarație. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *