Biografia acestui om ne arată că în viața sa totul este posibil. Mai bine zis, nu în viața, ci în mintea sa.

La ce ar conduce prietenia lui Dodon cu Plahotniuc?

Parcursul lui Dodon pe cărarea politică moldovenească ne demonstrează că președintele PSRM se poate schimba la față oricând, în funcție de conjunctură și de beneficiile materiale care îi surâd. Vrem sau ba, e economist bun omul și nu avem replică la acest capitol. Totuși, nu doar talentele creează personalitatea unui individ, iar la capitolul demnitate Dodon șchiopătează din ce în ce mai tare și mai trist.

Cel mai convingător exemplu, în acest sens, este faptul că liderul socialiștilor răcnește azi de-i sar bojocii „Jos Plahotniuc”, după ce tot el, fiind la putere, l-a îmbogățit din avutul statului pe oligarhul Partidului Democrat. Și, dacă analizăm cu atenție mișcările de pe scena politică autohtonă a prezidențiabilului cu cele mai multe șanse la victorie, nu putem exclude că și revoltele sale neostoite de ultimă oră sunt coordonare de aceeași mână nevăzută din formațiunea condusă oficial de Marian Lupu.

Să nu se înțeleagă că, odată urcat în fotoliul de președinte al R. Moldova, Igor Dodon, chiar și de va lucra mână în mână cu Plahotniuc, va demonstra public acest lucru. Pentru a avea de câștigat ambii, tactica ar trebui să fie alta: Dodon va lansa în continuare mesaje contra coaliției de guvernământ, pentru a asigura un scor bun partidului său și la următoarele alegeri parlamentare, iar PD îl va acuza de prietenie cu ocupanții ruși. În acest caz, Vlad Plahotniuc se va pricopsi și cu voturile electoratului de stânga și va rămâne la cârma țării încă mulți ani înainte.

UE nu are tendințe de extindere spre Est

Această situație mă face să reiterez opinia, pe care am expus-o în ziua lansării postului de televiziune 10TV. Și anume că, de se va întâmpla ca Dodon să susțină iarăși integrarea europeană a R. Moldova, el va fi obligat să devină unionist, în ciuda faptului că astăzi promite anihilarea unionismului. La fel ar trebui să procedeze și toți ceilalți oameni politici moldoveni, care optează pentru integrarea europeană a statului nostru. Aici, mă refer în special la actuala majoritate parlamentară, inclusiv la Lupu, Diacov, Reșetnicov, Violeta Ivanov, care ar trebui să devină cât ai zice pește unioniști.

Ca să fiu mai explicit, unirea țărilor românești ar trebui să devină scopul principal al guvernării proeuropene de la Chișinău, dacă admitem că această guvernare nu ne are de debili. România este singura noastră cărărușă spre familia europeană, la care jinduim cu toții. De altfel, chiar dacă Europa ne mai face ochi dulci, toate drumurile spre ea ne sunt închise. În primul rând, deoarece R. Moldova, pentru a se integra în UE, trebuie să renunțe la regiunea separatistă din stânga Nistrului, unde staționează trupe străine. În al doilea rând, se știe că în prezent Uniunea nu are alte tendințe de extindere spre Est, prioritățile sale fiind pentru integrarea Balcanilor.

Ex-președintele României Traian Băsescu are perfectă dreptate când afirmă că în următorii 30 de ani nimeni nu va reface harta intereselor Uniunii Europene din acest punct de vedere și că, în situația respectivă, R. Moldova poate avea doar un fel de parteneriat cu UE, prin punerea în aplicare a Acordului de Asociere. Or, toate palavrele pe care le auzim zilnic de la tribunele Parlamentului, precum că vom deveni parte cu drepturi depline a comunității europene, dacă îl vom vota pe cutare sau pe cutărică, nu sunt mai mult decât niște povești de adormit copiii. Adevărul că singura șansă a noastră de a adera la UE este unirea cu România este conștientizat cu siguranță de toată clasa politică moldovenească, inclusiv de către tovarășul Dodon.

Frica de România…

Acest adevăr este incontestabil, dar cu toate acestea nimeni nu vorbește despre el din cauza fricii față de alegători. Pe bună dreptate, majoritatea cetățenilor RM au rezerve în această privință, dar puțini politicieni doresc să înțeleagă că acest sentiment a fost creat cu multă migală de către predecesorii lor. Să nu uităm, de exemplu, de Iurie Roșca, personajul care a denigrat și a compromis de la bun început idealul unirii. În fața oamenilor, acesta s-a arătat a fi un aprig susținător al unionismului, în timp ce în partidul pe care îl conducea s-a dovedit a fi principalul inamic al susținătorilor acestei idei. Astăzi, când cărțile sale au fost scoase din joc, putem presupune că Roșca a făcut interesul unor forțe străine, care au încercat să îngroape odată și pentru totdeauna dorința moldovenilor de dincoace de Prut de a se integra în țara lor.

După ce Roșca a jucat pe nota 10 în detrimentul unirii, ceilalți unioniști care l-au succedat au suferit eșecuri lamentabile. În fond, lucruri ciudate se întâmplă în această privință în conștiința cetățenilor moldoveni. O parte din ei se mai tem din pură naivitate de jandarmii români și de învățătorii care băteau copiii cu rigla peste degete și tot ei pleacă în vacanță în România, unde se odihnesc împărătește. Pe de o parte, în ei persistă mentalitatea primitivă, născocită de creatorii sovietici ai țării noastre, iar pe de altă parte ei visează să urmeze calea României de integrare în Uniunea Europeană. Pe de o parte, ei sunt gata să-l voteze pe Dodon președinte pentru a putea lucra în Rusia, iar pe de altă parte solicită cetățenie română, planificându-și să plece cât mai rapid în Europa.

De aceea, ar trebui să constatăm că avem un electorat slab de fire, care este în stare să înghită orice covrig i se întinde. Vrei cu Rusia, bre? Hai, de ce nu. Da’ cu Europa vrei, măi? Haidem și acolo. Astfel avem de a alege între a fi proruși sau unioniști. O altă soluție pur și simplu nu există decât în percepția profitorilor, care încearcă să jefuiască tot ce a mai rămas în această țară și să se spele pe mâini. Aceștia se numesc stataliști. Or, statalismul pentru Moldova înseamnă furt în proporții excepționale și, în consecință, decesul acestei țări supte din deget de Stalin, după care fie ce-o fi.

Între sărăcia României și a Rusiei

Iată de ce rolul alegătorilor în următoarele campanii electorale este decisiv. Ca să nu regrete ulterior că au greșit a suta oară cu votul, moldovenii trebuie să analizeze în continuare cu deosebită precauție situația în care se află ei înșiși și țara lor, precum și promisiunile pe care le aud de la concurenții electorali. Cea mai bună armă contra minciunii este adevărul, care nu este imposibil de aflat în cazul în care prostiile care ni se spun aparțin unor ipocriți de calibru. Să luăm, bunăoară, exemplul aceluiași Dodon, care ne promite un trai decent și un viitor luminos sub călcâiul rușilor. Cine e infantilul care să creadă acestor povești atâta timp cât majoritatea localităților Rusiei se scaldă în sărăcie? Sau cine are atâta câtime de minte pentru a crede că în Uniunea Vamală, care nici nu există pe fața pământului, ar fi raiul pe pământ?

Este mai rău în România? Se scaldă acolo lumea în sărăcie? Nu e secret pentru nimeni că peste Prut oamenii trăiesc mai bine. Ori poate că jandarmii români te ucid în bătaie? În realitate, ei nici nu te ating, dacă nu încalci legea. Adevărul că România este Europa nu-l poate infirma nici Dodon cu toată armata sa de deputați cu cetățenie română. În această ordine de idei, nu au nicio importanță stataliștii, care se proclamă liberi și independenți pentru a fura bucata asta de țară liberă și independentă. Pentru ei, Moldova este un sac în care au mai rămas câțiva galbeni. Când sacul va rămâne gol, cineva și-l va lua acasă, pentru a pune niște ceapă sau cartofi în el. Acel cineva poate fi și rusul, și românul. Și atunci, dacă primul va fi mai iute, adio, Moldova!