Istorie

Societate şi economie în RSS Moldovenească, 1940-1941, 1944-1989. Ţăranii erau exploataţi prin prestarea muncii obligatorii în colhoz, nefiind salarizaţi decât după 1964 (Galerie foto)

Economia sovietică, în prima perioadă a regimului comunist, a înregistrat anumite realizări, dar preţul acestora a fost destul de mare, mai ales în termeni de vieţi omeneşti. După 1940 şi, apoi, după 1944, în RSSM a fost extins modelul sovietic. A fost interzisă proprietatea privată, atentându-se astfel la libertatea cetăţeanului.

Mai întâi au fost naţionalizate industria, meşteşugurile, băncile şi transporturile. Abia în 1949-1950 s-a înfăptuit colectivizarea agriculturii, adică impunerea definitivă a modelului sovietic de organizare a societăţii. Nivelul de viaţă în RSSM a crescut treptat, dar a fost întotdeauna destul de modest raportat la statele occidentale şi era mai redus decât media unională. Existau numeroase inegalităţi sociale, dar şi naţionale. Nomenclatura a preluat privilegiile claselor „exploatatoare” lichidate fizic sau ostracizate.

Construcția hambarului în colhozul „Steaua Roșie”, raionul Vulcănești, anul 1953
Zicătoare moldo-sovietică: „La colhoz pe dealul mare / Cine fură, acela are
Punctul de primire a viței-de-vie la vinăria din orașul Călărași, anul 1949

Modernizarea de tip sovietic în RSSM

Regimul comunist a promovat un program de modernizare economică apelând frecvent la violenţă, măsuri punitive sau încălcări flagrante ale drepturilor omului. Proiectul comunist de dezvoltare a societăţii prevedea lichidarea proprietăţii private şi etatizarea (statalizarea) ei.

În primul an de regim comunist în RSSM (1940-1941) au fost naţionalizate domenii precum industria, băncile, transporturile, iar agricultura – doar în proporţie de 4 %. Colectivizarea agriculturii însemna în prima perioadă cedarea către colhoz nu numai a pământului şi a utilajului agricol, dar şi a păsărilor şi animalelor din gospodărie. De aceea, ţăranii au opus rezistenţă.

Abia după organizarea unei deportări în masă în Siberia în iulie 1949 şi terorizarea societăţii, majoritatea lor au intrat în colhozuri (peste 90 %). Lichidarea proprietăţii private avea scopul monopolizării tuturor resurselor economice în mâinile statului şi al distrugerii libertăţii individuale şi a autonomiei societăţii. Acest lucru i-a reuşit statului sovietic în RSSM pe la 1950.

Pionierii, la sădirea copacilor în satul Râșcani, anul 1950.
Munca silnica a copiilor era un fapt comun în RSSM și URSS.

Au fost distruse sau marginalizate clase sociale ataşate proprietăţii private, cu iniţiativă individuală, iar îmbogăţirea a fost considerată periculoasă din perspectivă ideologică.

Domeniile cele mai dezvoltate în RSSM erau agricultura, industria alimentară şi cea uşoară. Exista şi industrie grea şi una constructoare de maşini, legate de necesităţile Rusiei şi Ucrainei. în 1969, RSSM devine o republică industrial-agrară, adică industria contribuia cu peste 50 % la PIB. În ultimele decenii ale existenţei regimului comunist (1970-1990), ritmul de creştere economică s-a redus, în ciuda unor investiţii importante de la Centru în RSSM, ponderea acestora pe cap de locuitor era mai mică decât media unională. în 1965, RSSM era pe locul 9, iar în 1985, pe locul 14 din cele 15 republici unionale la capitolul dezvoltare economică.

Structuri şi inegalităţi sociale în RSSM

Odată cu lichidarea clasei burgheziei şi a chiaburilor, considerate exploatatoare, societatea comunistă din RSSM era alcătuită oficial din două clase: cea a muncitorilor, care era în avangarda societăţii, şi cea a ţărănimii, asupra căreia plana în permanenţă suspiciunea de a fi mic-burgheză.

Grăjdarul colhozului „Biruința”, satul Grigorievca, raionul Căușeni, anul 1947
Economia RSSM s-a bazat pe jefuirea și naționalizarea proprietății cetățenilor .

Mai exista oficial şi pătura intelectualilor. În realitate, lichidarea claselor zise exploatatoare nu a înlăturat inegalităţile sociale şi conflictele din societate. Locul burgheziei l-a luat nomenclatura de partid.

Muncitorii şi orăşenii au fost privilegiaţi în ceea ce priveşte aprovizionarea cu produse alimentare, spaţiu locativ şi altele. Ţăranii, pe de altă parte, erau exploataţi prin prestarea muncii obligatorii în colhoz, nefiind salarizaţi decât după 1964. Până atunci, aceştia primeau cereale sau alte produse abia la sfârşitul anului, după volumul de muncă depus, calculat în zile-muncă. Sistemul stalinist, care discrimina ţăranii, a fost demontat treptat, Hruşciov (1953-1964) introducând o serie de reforme prin care preţurile la produsele alimentare au fost majorate, mărind astfel veniturile ţăranilor. Aceeaşi politică a fost continuată de Brejnev (1964-1982). Cu toate acestea, la sfârşitul anilor 70, deşi ţăranii prestau cca 80 % din munca lor în colhoz, veniturile provenite din salariu acopereau doar 40 % din necesităţile lor. Restul necesităţilor ţăranii şi le acopereau din cultivarea loturilor de pământ de pe lângă casă, care au fost reduse de Hruşciov de la 0,36 ha la 0,15 ha, deşi acestea produceau 20-25 % din producţia agricolă totală.

Uneori ţăranii se revoltau şi loturile erau lăsate intacte, aşa cum a fost cazul în satul Costuleni, raionul Ungheni, în februarie 1964.

Construcția stadionului în colhozul „Calea Stalinistă” din satul Cigârleni, raionul Ialoveni, anul 1950.
Femeia din prim-plan nu are încălțăminte – dovadă a „progresului” stalinist în RSSM.
Înmânarea ziarelor de către poștașa Anastasia Nati, Colhozul „Kotovski” din satul Jora de Sus, raionul Orhei, anul 1950
În spatele femeilor se poate observa cel mai modern instrument din agricultura Moldovei – „sapa”.

Structura etnică a elitelor economice

Inegalităţile şi discriminarea în RSSM aveau şi o dimensiune etnică, nu doar socială. Astfel, în 1964, numai 2,3 % din directorii de întreprinderi industriale erau români moldoveni. Cota acestora creşte treptat, dar nu a depăşit niciodată 10 % (1984). Pe de altă parte, în funcţii de conducere în agricultură, românii moldoveni erau promovaţi mai uşor: aceştia alcătuiau 54 % în 1964, ponderea lor crescând la 70 % douăzeci de ani mai târziu.

Una dintre explicaţiile faptului că în sate moldovenii erau promovaţi este că 75 % din etnicii români locuiau la ţară şi astfel regimul nu dorea să provoace nemulţumirea populaţiei locale. în acelaşi timp, neadmiterea moldovenilor ca directori de întreprinderi industriale reflecta neîncrederea puterii sovietice în naţionalitatea titulară a RSSM şi reprezenta o parte a strategiei de limitare a migraţiei moldovenilor de la sat la oraş.

Piața Marii Adunări Naționale și Arcul de Triumf, Chișinău, anul 1947.
Șinele de tramvai care traversaul Chișinăul au fost distruse ulterior de socialiștii ruși care conduceau RSSM.

Dreptul de a se stabili la oraş era îngrădit şi condiţionat de obţinerea dreptului la reşedinţă, ceea ce era o gravă încălcare a drepturilor omului. În anii 70, Primăria oraşului Chişinău introduce suma de 15 mii de ruble, care trebuia achitată pentru obţinerea dreptului de reşedinţă. Această sumă constituia preţul unui apartament cu 4 camere şi puţinii care o deţineau preferau să locuiască la ţară.

Astfel, regimul controla şi limita tendinţa moldovenilor de a se muta la oraş, promovându-se o politică de rusificare prin aducerea de cadre din Rusia şi Ucraina, Moscova achitând pentru aceştia suma de 15 mii de ruble pentru obţinerea vizei de reşedinţă.

Modul de viaţă şi consumul în RSSM

După foametea organizată în 1946-1947 şi penuria din anii care au urmat, spre sfârşitul anilor ’60, RSSM a cunoscut un anumit progres economic, care a permis asigurarea unui mod de viaţă modest unor largi pături ale populaţiei. Cel mai bine au simţit acest progres anumite categorii de orăşeni. în sate însă cele mai multe produse erau insuficiente aproape permanent, inclusiv pâinea. Cozile la magazine erau un fenomen obişnuit, în sate şi oraşe deopotrivă. Creşte progresiv consumul de băuturi alcoolice, care devine un indiciu al problemelor existente la nivel cotidian. Au fost organizate câteva campanii împotriva alcoolismului: în 1958, 1972 şi 1985. Nu numai produsele alimentare erau insuficiente, dar şi hainele, încălţămintea, mobila, electrocasnicele. Numai cei cu relaţii puteau face rost de mărfuri calitative. Modul de viaţă şi consumul în RSSM evoluase raportat la 1945, dar era destul de modest faţă de cel din Occident. Planurile economice erau falsificate, întreprinderile corupând Partidul Comunist şi Gospla- nul pentru a trece cu vederea aceste fapte.

Salariul mediu al muncitorilor şi funcţionarilor în RSSM era de 103 ruble în 1970, ridicându-se la 182 de ruble în 1988. Colhoznicii şi sovhoznicii primeau un salariu de 81 de ruble, în 1970, şi 171 de ruble, optsprezece ani mai târziu. Salariul mediu în RSSM era cu 20-25 % mai mic decât media pe URSS. Pensia minimă în anii ’70 era de 28 de ruble, cea maximă – de 105 ruble.


în 1989, preţurile de stat la principalele produse erau următoarele:

pâine 1 kg 0,28 ruble
orez 1 kg 0,88 ruble
carne de vită 1 kg 2 ruble
găină 1 kg 2,65 ruble
lapte 11 0,28 ruble
unt 1 kg 3,5 ruble
ouă 10 bucăţi 0,9 ruble
ulei vegetal 11 1,65 ruble
mere 1 kg 1,3 ruble
cartofi 1 kg 0,15 ruble
zahăr 1 kg 0,9 ruble
cafea 1 kg 15 ruble
ceai 100 g 0,76 ruble

Prin comparaţie, salariul mediu în SUA în 1989 era de 5 ori mai ridicat decât cel mediu sovietic, iar preţurile la principalele produse alimentare era comparabil numai la pâine, orez şi ceai. La alte produse, preţurile sovietice erau de câteva ori mai mari decât cele americane: de 3 ori la unt, de 5 ori la ulei, de 6 ori la ouă, de 7 ori la portocale, de 8 ori la carne de găină, de 14 ori la cafea.

Regimul comunist a reuşit însă în alte domenii, precum sănătatea, care era gratis, şi învăţământul, care, după 1953, a fost integral fără plată. Au fost asigurate şi locuri în sanatorii, mai ales pentru fruntaşii în muncă. O parte importantă a copiilor se odihneau vara în tabere de pionieri, statul achitând toate cheltuielile de întreţinere. în RSSM, la începutul anilor ’80, peste 200 de mii de copii beneficiau de aceste servicii anual, cei de la oraş şi de la sat în egală măsură.

„Niciodată nu poţi trăi în belşug acolo unde totul este în comun. Cum ai putea să capeţi produse din abundenţă dacă fiecare s-ar eschiva de la muncă, fiindcă nu este stimulat; pe de altă parte, speranţa în munca altuia provoacă lenevia. Ideea a triumfat. Foametea ne urmăreşte permanent. Chiar şi în cele mai favorabile timpuri, noi ne asigurăm cu minimul modest.”
Igor Virabov, jurnalist din Moscova, 1991

„Hruşciov credea că socialismul este o societate când stă pe masă un pahar de ceai cu pâine, iar fiecare mănâncă pe gratis. Au fost făcute primele încercări în această direcţie, numai că pe gratis ospătau vagabonzii, iar pâinea şi zahărul erau furate de servitori. Pâinea era sustrasă în mare parte pentru a hrăni în propria gospodărie porci şi alte vietăţi pentru producerea cărnii.”
Boris Vizer, Economia şi starea socială a populaţiei din Moldova în anii ’40~’80 ai sec. XX, Chişinău, Ştiinţa, 2012

Diferenţa dintre capitalism şi socialism
„Capitalismul împarte inegal bogăţia, pe când socialismul împarte în mod egal sărăcia.”
Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii (1940-1945, 1951-1955)

Statistici sovietice

în comparaţie cu cincinalul al IX-lea republica a livrat statului mai mult grâu cu 618 mii de tone, sfeclă de zahăr cu 1,2 mln de tone, legume, fructe şi struguri cu 2,8 mln de tone, lapte cu 925 de mii de tone, carne cu 304 mii de tone, ouă cu 950 mln de bucăţi. Venitul naţional al republicii a crescut cu 1,3 mld de ruble şi în 1980 a constituit suma de 5,7 mld de ruble.

în cincinalul al X-lea, veniturile reale ale populaţiei pe cap de locuitor au crescut cu 20%, salariul mediu lunar al muncitorilor şi funcţionarilor – cu 20%, retribuirea muncii colhoznicilor cu 25%, plăţile şi privilegiile acordate din fondurile de consum public – cu 34%. Din contul tuturor surselor de finanţare s-au construit 7,4 mln m2 de spaţiu locativ (ceea ce a permis îmbunătăţirea condiţiilor locative a circa 600 000 de persoane), 528 de întreprinderi industriale, 200 de cantine şi peste 100 de case de deservire socială…

Schiţe ale istoriei Partidului Comunist din Moldova, Chişinău, 1981, p. 596

Posibilităţile reale ale cetăţenilor sovietici

„în URSS, un bărbat poate să-şi procure un palton de iarnă o dată la 6 ani, un costum de lână şi ghete – o dată la 3 ani, pantofi de piele – o dată la 2 ani, un televizor de 200 de ruble – o dată la 12 ani, un frigider de 150 de ruble – o dată la 15 ani. Cota oamenilor nevoiaşi e de 40 % după statistica oficială, dar se ridică la 80 % după date neoficiale.”
Ivan Sicika, jurnalist rus, 1990

Grup de muncitori la selectarea cartofilor pentru plantare în colhozul „Pogranișnic”, raionul Briceni, anul 1983

Privilegiile nomenclaturii

În ciuda discursului oficial, lichidarea fizică sau marginalizarea elementelor zise exploatatoare, burgheze sau mic-burgheze nu a anulat privilegiile în regimul comunist. în RSSM, nomenclatura de partid se bucura de spaţiu locativ de calitate, oferit în timp record, magazine speciale, cantine şi restaurante, săli de banchet, la care aveau acces numai aceşti „aleşi ai poporului”.

În perioada 1964-1983 au fost construite 167 de localuri de relaxare de lux pentru nomenclaturişti. Jumătate din banii cheltuiţi proveneau din surse neoficiale (6,4 mln ruble), ceea ce arată amploarea economiei subterane şi a corupţiei. Aceste locuri luxoase cu acces strict limitat se numeau case de oaspeţi, case ale vinificatorilor, li- vădarilor sau pădurarilor, săli de banchete şi de degustare, saune, băi. Numai pentru 90 de băi şi saune s-a cheltuit peste jumătate de milion de ruble, pentru sălile de degustare – 1,5 mln de ruble, iar întreţinerea lor se ridica anual la aproape 200 000 de ruble.

Cele mai multe astfel de localuri se aflau în raioanele Orhei, Glodeni, Dubăsari, Străşeni, Suvorov (azi Ştefan Vodă), Ungheni, Nisporeni, Criuleni, Făleşti, Kutuzov (azi laloveni), precum şi în oraşele Bălţi şi Chişinău.

Pentru construcţia şi finisarea acestora s-au utilizat materiale costisitoare şi preţioase, precum marmură, granit, lemn preţios, oţel de calitate superioară. Imobilele erau echipate cu mobilier şi covoare scumpe, mese de biliard, bazine de înot. Totodată, erau asigurate cu televizoare, frigidere, veselă de porţelan, pahare de cristal şi alte articole ce nu puteau fi găsite uşor în vânzare liberă de către oamenii de rând.

La cantina Comitetului Central existau săli separate pentru instructori şi şefii de sector, pentru locţiitorii şefilor de secţii, pentru şefii de secţie. Membrii Biroului CC luau prânzul, la început, într-o clădire de pe strada Mateevici, vizavi de Universitatea de Stat din Moldova, iar mai apoi într-o sală de pe strada Nicolae lorga. Lucrătorii aparatului CC aveau dreptul o dată în săptămână să procure produse alimentare la un bufet special.

După numerele plăcuţelor de înmatriculare ale automobilelor putea fi uşor identificată funcţia stăpânului. Numerele automobilelor de serviciu ale membrilor Biroului CC începeau cu 88, ale şefilor de secţii şi ale miniştrilor – cu 00, ale prim-secretarilor din raioane – cu 03, ale viceminiştrilor şi preşedinţilor de raioane – cu 08.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

comentarii

  1. Cam asta este isprava făcută de ruși, în toată Europa de Est, cred că există o nuanță de primitivism la nația asta.

  2. Aici isi spun cuvantul cei o suta de ani de ocupatie si colonizare a Basarabiei de catre rusi.
    In Regat noi romanii de cand ne nastem suntem rusofobi, ne e scarba de tot ce inseamna jegul rusesc.
    Poate de la falsificarea istoriei,cine stie.
    Dar si in Romania numai noi stim ce am invatat in anii aia. Raiul pe pamant era si la noi.
    Din cauza asta nu-mi explic procentul imens de rusofili in Basarabia.

  3. Ocupantii din est ne-au distrus cultura si viitorul nu numa-i Basarabiei, dar a intregii Romaniei, trebuie o generatie ca sa revenim la normalitate, daca nu dau navala i-ar Mongoloizii salbatici din Est…

  4. Rusnacii au creat „omul nou” adică o amibă grețoasă ce nu știe și nu face decât ceea ce vor creatorii ei să știe și să facă. Această amibă ar vrea să aibă, ar vrea să o ducă bine, dar nu ar face nimic pentru asta, nici măcar nu și-ar folosi unul din cei doi neuroni valabili pentru a încerca să înțeleagă lumea externă a țarcului în care trăiește. Urmașii acelui om nou se numesc acum „națiunea civică maldaivăneascî”, sunt la fel de „utili” și de pregătiți, ba mai mult reprezintă un afront pentru români și pentru istoria acestora. Aceștia așteaptă sî ni dea, sî ni facî, sî ni dreagî, în special de la România, de parcă România ar avea un contract de întrajutorare permanentă a neosovieticilor din RâMa. Această mizerie de rit neosovietic nu are cum să continue la nesfârșit. Progresul și civilizația intră timid și în RâMa iar mulți din tânăra generație înțeleg adevărul și percep falsitatea acestui „stat”. Ceea ce e mai dificil de modificat e caracterul omului, de transformat râma preacurvită de rit maldaivănesc într-un cetățean demn, vertical cu pretenții și principii corecte, normale.
    Pentru toți neosovieticii trăitori în RâMa: lăsați preacurvia de rit moscălesc, lăsați cerșitul, citiți, educați-vă, hotărâți ce vreți de la viața voastră socială. Dacă vreți stat independent munciți, luptați și suferiți pentru statul vostru. Nu mai cereți de la români să sufere pentru voi. Prin comportamentul vostru dovediți că NU meritați mâna ce vi s-a întins permanent!!! Respublica RâMa a fost nășită și creată de moscali în dauna românilor și a României!!!

  5. O mica contrazice apare in text.Pe de o parte se spune ca taranii nu erau remunerati cu bani pentru munca in kolhoz pâna in 1964,doar cu cereale…(1964 este ultimul an de guvernare a lui Hrușciov)iar in urmatoarea propozitie e scris ca au crescut preturile la productia agricola de catre Hrusciov si prin aceasta au crescut veniturile țaranilor.???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *