De mică fredona prin casă tot felul de melodii, pe care le prindea din mers, iar primii spectatori i-au fost jucăriile de pluș, cărora le organiza zilnic concerte. Protagonista interviului ce urmează este solista formației Edict, Daniela Manole.
– Cum te-ai descrie unui necunoscut, utilizând trei determinative?
– Sincer vorbind nu-mi place să mă descriu eu, mi-ar plăcea să aud păreri de la diferite persoane și diferite puncte de vedere. Dar dacă tot este vorba de a mă descrie unui necunoscut aș spune că sunt o fire modestă, autocritică și prea rațională.
– De ce ai ales să faci Facultatea de Limbi Străine, ținând cont de faptul că ești pasionată de muzică?
– La început a fost o alegere la întâmplare și pot să spun că îmi place, cu toate că am avut alte așteptări. În liceu scriam versuri în limba română, acum aș fi vrut să mă viziteze muza și în altă limbă. Sună paradoxal, un motiv pentru care am ales această facultate a fost că trebuie să fac muzică!
– Dacă ai primi o ofertă generoasă pe plan profesional, ai lăsa studiile?
– Sunt o fire rațională, dar îmi plac și riscurile. Dacă o să simt că trebuie să mă las, o să las.
– Prin ce se caracterizează muzica pe care o abordează formația Edict de ceea ce se face pe piața muzicală de la noi?
– Muzica noastră e deosebită prin faptul că e mereu actuală. Pop-rock-ul a fost, este și rămâne a fi o legendă care persistă pe piața muzicală autohtonă și mondială.
– Care este publicul pentru care cânți?
– Eu nu aleg publicul pentru care cânt, mai degrabă el alege pe cine să asculte. Pentru că are mai mult de 10 ani de când activează cu mici pauze, trupa Edict a reușit să adune ascultători din diverse categorii de vârstă.
– O piesă cu succes comercial poate să reziste în timp?
– Nu există muzică rea pe această lume. Depinde cum o servești publicului, cum se interpretează și ce promovare îi faci.
– Există oare muzică de calitate în Republica Moldova?
– Adevărul crud este faptul că artistul este condus de ascultător, care a cam rămas în timp și vor să asculte doar ceea ce se ascultă. Radicalitatea pentru un artist de la noi e un risc pentru că există frica de a nu fi ascultat. Stăm cam prost la muzică de calitate cu unele excepții.
– E vreo diferență între a fi artist și interpret?
– În artist se ascunde interpretul care trebuie să fie un actor sincer dar, în același timp, să poată juca mai multe roluri. Problemele din viața personală și supărările nu trebuie să fie implicate în ceea ce face un artist pe scenă.
– Dacă nu ar fi muzica, ce altceva ți-ar plăcea să faci?
– Muzica este o artă care nu cred că nu ar putea exista. Dar dacă e să admitem acest gând groaznic cred că aș face tot ceva legat de artă.
– Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată?
– Nu a fost demult, am mers la volan pe timp de noapte, pe șoseaua aproape liberă!
– De ce ai nevoie pentru a te simți fericită?
– Am nevoie mereu de familie și oamenii dragi alături, și desigur să fac ceea ce îmi place să fac -muzică!
Sabina Semeniuc, stagiară
